Neptun, 9-18 septembrie

Ma aflu in trenul ce merge de la Constanta la Bucuresti. S-a mai terminat un training, de fapt doua, pentru ca am fost trainer la doua serii. Ma aflu la capitolul Concluzii dupa noile experiente din aceasta perioada, si desi ochii si poate chiar si mintea dau semne de oboseala, ma opun somnului...desi poate ar trebui sa dorm, fiind si ziua mea, si avand ceva planuri de a mai sta si la o bere cand ajung.
Am lucrat cu doua grupuri unul dupa celelalt, si e prima data cand fac asta. Nici nu am avut timp sa ma gandesc la lucrurile din prima serie, ca a venit a doua...noi oameni, noi activitati, noi dinamici de grup.
In prima serie am lucrat alaturi de un prieten, si a fost pe de o parte mai usor. Participantii erau mai tineri, foarte multi in jurul a 17-18-19 ani. Bineinteles cu energia specifica si entuziasmul varstei. Am avut timp sa ajung pe plaja doar in prima zi, si in penultima, pentru juma de ora, din care 25 de minute am dormit. Cand m-am trezit eram acoperit de nisipul starnit de vant. Dar sentimentul placut de a atipi pe zgomot de valuri lovite de tarm nu a fost afectat. In ziua dintre serii am avut timpul necesar pentru a recupera putin din somnul furat de orele de lucru. O petrecere de final, cu tort, La multi ani ANSIT si multe poze. Participantii ne-au chemat sa suflam in lumanarile de pe tort, pe noi si pe Andreea, organizatoarea din partea ANSIT.
A venit cel de-al doilea grup, cu oameni mai mari ca varsta, ce au adus si o vreme mai buna, dar intr-un Neptun in care se inchisesera majoritatea restaurantelor si magazinelor. Aproape ce ajunsesem sa cunosc din vedere, cel putin, pe majoritatea celor ce mai lucrau prin zona J Chiar incepusem sa simt nevoia de a saluta oameni necunoscuti in drumul meu de dimineata spre sala de training.
O surpriza, care nu m-a bucurat foarte tare cand am aflat-o, este ca voi ramanea singurul trainer pe seria aceasta, cu 35 de participanti. Dar cum orice experienta poate fi plina de invataturi, am strans din dinti si am mers mai departe J
Si pe de o parte mi-a prins bine, am vazut cum este sa lucrezi de unul singur cu atatia participanti, sa iti asumi singur responsabilitatile pentru experientele lor de invatare (si chiar si pentru ale mele). Si intre timp am mai prins un obicei, acela de a termina ziua cu Andreea si prietenul ei, cu o bere si o tigara pe bancuta de langa hotel, numarand stele. Era un sentiment placut, pentru ca ma simteam ca intr-un satuc, singurele zgomote distinse de urechea noastra fiind cele ale unor caini si ale copacilor miscati de vant.
Ultima zi de training (adica cea de ieri) a fost un maraton. Am lucrat pe proiecte, incepand cu ora 9.30, lucrand pana la 2 si ceva, cand am mers la masa, iar de la 4 le-am propus sa ne intalnim la plaja si sa continue sa lucreze la prezentari, cu ajutorul meu. A mers destul de bine, iar inainte de a pleca am facut si un fotbal pe plaja. Cu o pauza de vreo ora jumate, timp in care am luat cina festiva si ne-am primit portiile de tort, am lucrat pana in jur de 11. Am terminat cu binecunoscutele ganduri unii fata de ceilalti, iar apoi am avut parte de o surpriza, tot grupul intalnindu-se la Mediteraneo, pentru a-mi canta La multi ani, pe terasa. A fost un moment deosebit, pe care l-am apreciat, mai ales ca a venit insotit de sampanie :D
Ne-am intors la hotel in jur de 5, cu gandul de a merge la 6 sa vedem rasaritul, tentativa esuata din partea mea, intrucat m-am asezat putin pe marginea patului, si am reusit sa adorm incaltat si imbracat.
Astazi totul s-a desfasurat pe fuga, bagaje, imbratisari, fuga cu maxi-taxi spre Mangalia, neincrerea de a prinde trenul din Constanta, deoarece era 13.50 cand am iesit din oras, iar noi aveam trenul la 14.35. Cu un mare noroc, am reusit sa ajungem cu 2 minute inainte, sa ne luam bilete si sa urcam in vagon.
Cam gata cu mirosul de mare, cu berea si tigara de inainte de somn de pe bancuta, cu micul dejun luat in sala de training in timp ce pregateam activitatile pentru 9.30, ora de incepere a trainingului. De pe 30 ar trebui sa merg la Malaga, la alt training, si astept sa vad daca reusesc sa imi aranjez cu biletul de avion. Mai e putin timp, dar poate am noroc...
Daca ma gandesc mai bine, cred ca voi atipi putin...deja ma cam scurg in scaun...au revoir...

Goodbye, Berlin!

Ultima zi in Berlin!
Avem programata o vizita la Muzeul Evreilor ucisi in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Ajungem acolo, deja obositi si cu gandul la plecare. O mare suprafata acoperita de blocuri de beton, sub forma unor lespezi de mormant. Pe masura ce intri in labirintul format de acestea, devii coplesit, intrucat ele devin din ce in ce mai mari, te depasesc...vor parca sa iti spuna povestea, tristetea, nenorocirile. Muzeul continua sub aceste forme de beton, cu marturii ale opresiunilor. Povesti ale unor familii de evrei, file de jurnal, poze, inregistrari. Anne, una dintre organizatoare isi ia la revedere de la noi de la intrare. Dupa e terminam vizita, nu mai reusim sa ne intalnim cu totii. Unii pleaca mai devreme, altii mai tarziu... Oktay vine si el sa isi la revedere. Eu plec cu Nenad si Zvezda sa vizitam Coloana Libertatii. Mai facem poze, ne mai dam cu parerea...mergem sa ne luam bagajele, plecam spre aeroport...ajungem pe Tegel, mergem sa ne luam boarding-pass-urile si stabilim sa ne vedem dupa aceea. La poarta mea de imbarcare nu merge banda pentru bagaje. Astept...timpul trece, nu mai am timp sa ma intorc sa imi iau la revedere. Urc in avion, imi iau o cafea si incerc sa citesc. Sunt obosit, creierul se misca cu incetinitorul, rememoreaza poze. De aceasta data nu mai am surprize in Milano, in avionul de Bucuresti imi comand vin. Sunt asteptat cu masina, micul Paris mi se pare trist, ajung acasa si imi petrec orele pana pe la 6 si dimineata citind mailurile si fugarind amintiri...

Berlin - day 5

Dimineata incepe cu vizionarea filmului Behind Words. Un film despre refugiati, despre probleme din Kosovo, despre razboiul din Serbia, etc. Nu ne raman prea multe de spus dupa ce vedem filmul. Dupa amiaza mergem in vizita la un muzeu. Vedem alte istorii despre nazisti, despre abuzuri...despre cei veniti sa munceasca in Germania...
Dupa ce terminam acest capitol, mergem sa mancam intr-un restaurant asiatic, creveti & stuff. Apoi schimbam locul si mergem intr-un bar dragut, si stam la povesti intr-un ambianta deosebita. Bulgaroaica noastra ne invita la petrecerea unui amic, asa ca o pornim spre Kreuzberg, cartierul ce nu doarme niciodata, ajungem acolo....lume foarte multa, aburi de alcool peste tot...si pana la urma ne aciuam pe malul raului, pe o canapea si niste fotolii puse foarte strategic...povesti, promisiuni, alte povesti... Plecam spre paturile noastre....

Berlin - day 4

Dimineata este rezervata prezentarilor de organizatii, de activitati pe care participantii le desfasoara in campul drepturilor omului. Majoritatea are experiente internationale de invidiat, iar discutiile sunt foarte interesante, dar presate de timp.
Dupa pranz mergem in Kreuzberg, un cartier in care locuiau si locuiesc majoritatea imigrantilor ce au venit in Berlin inca din perioada interbelica. Discutam cu doamna Abul-Ela, presedinta a organizatiei Femeilor refugiate Al Dar. Aflu ca mama acestei femei din Palestina este de fapt romanca din Falticeni, dar dansa nu a fost niciodata in Romania. Discutam despre conditiile grele in care au trait refugiatii in Berlin, despre dificultatile de integrare si despre situatia actuala. Vizitam apoi Muzeul Kreuzberg, unde urmarim un film despre refugiati si despre viata acestora in special in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Cina o luam la un restaurant arabesc, din Kreuzberg. Peisajul se schimba, tipicul culturilor din Turcia, Africa, Asia este predominant. Mancarea pe care o comandam este foarte bine pregatita, si desi eram foarte infometati, nimeni nu reusese sa-si termine portia.
Alina, persoana care se ocupa de partea administrativa a conferintei ne duce apoi intr-un parc din Kreuzberg, ne cumparam ceva de baut, intrucat seara toata populatia tanara are aici o sticla de alcool in mana. Stam la povesti in parc, apoi pornim spre partea estica a Berlinului, unde vrem sa vizitam un cartier in carea majoritatea locuitorilor au intre 20 si 30 de ani, si unde poti gasi petreceri aproape oricand. Lumea petrece peste tot, evident lumea se simte bine, si profita de orice ocazie pentru a se distra. Ne oprim si noi la o terasa, ne luam o bere si o narghilea. Suntem deja atat de obositi, incat decidem sa pornim spre Hostel. In timpul weekendului transportul public merge toata noaptea, asa ca luam S-Bahn spre Hauptbahnhof. Si in S-Bahn toata lumea are o sticla de ceva in mana, si chiar se incing mini-petreceri. Ajungem rupti de oboseala, si evident cad lat…