Istanbul, 20-28 mai 2008

Priveliste prin geamul salii de training

Asfintit de soare, din sala de training

In timpul coffee-breakului, in curtea centrului, cu Rachid (Maroc) si Kurt (Malta)

Hilal, Nina (Israel), Fatima, Mary (sora Ninei), Mahmud - sus, si Caglayan si Mahomed (ambii Turcia) - jos

Damiano (Italia) fascinat de pisici

Hilal si Fatima

Khalid (Iordania) si Fatima

Khalid si Asraa, ambii Iordania, in costume traditionale

Aghsan si Salim, doi buni prieteni din Palestina

Eu, in fata Moscheei Albastre

Tot eu, in interiorul curtii Moscheei Albastre :P

Cupola Moscheei Albastre

Privire spre Bosfor, din curtea Moscheei Albastre

Eu, Fatima, Nina, Hilal si Mary, in biserica armeneasca

Vorbind despre LECUPO

Eu, Bosforul si Turnul Galata, in departare

Se mananca scrumbii pe vasul asta :)

Plimbare pe Bosfor

Eu si Fatima

Undeva in departare se vede Hagia Sofia

Mini-orase :)

Steagul Turciei, nelipsit :)

Eu si Salim

Moschee pe apa

Sub podul ce leaga Europa de Asia

Aproape simetric :)

Om la apa :P

Se vede tarmuuuuuul!

Ne intoarcem

Aproape de zidurile ce imprejmuiau Constantinopole

Bridges ... intercultural bridges

Nu ma repet ... dar e mare podul asta

Priveste-ma in ochi ... pardon, ochelari :))

Bosfor, turnul Galatei

Cine-i mai inalt?

Si un apus de soare, ultimul in Istanbul

Fugind de sau spre mine, m-am intors in tara care mi-a oferit momente unice. Si, dupa cum mi-am promis in februarie, cand nu am avut timp sa vizitez foarte mult Istanbulul, de data aceasta voi petrece nu mai putin de 8 zile aici. Organizatia mea, LECUPO, este partener la un training numit Intercultural Bridges, si pentru ca fiecare partener trimite 2 participanti, am decis sa o iau cu mine pe Cristina.

In aeroportul Ataturk ne-au asteptat 2 baieti, care ne-au condus la hotel. Am impartit camera cu Hilal, din Israel, si Marco Polo (chiar asa il cheama), din Portugalia. Pentru ca acest articol il scriu in octombrie, dupa alte experiente, pot spune ca Hilal mi-a fost cel mai bun coleg de camera ever :) Am devenit buni prieteni, si am trecut amandoi prin cateva lucruri care ne-au apropiat.

A fost un training in care diversitatea a fost la ea acasa, de la participanti, veniti din Italia, Portugalia, Malta, Romania, Bulgaria, Palestina, Israel, Iordania, Egipt, Moroc si Turcia, de diferite religii, si pana la activitatile complexe la care am participat. Cateva informatii puse la dispozitie de organizatori pot fi gasite la http://www.dem.org.tr/projeler/AB_Genclik_Projeleri/interculturalbridges.html

Pentru a ne demonstra ca un training pe dialog intercultural nu se tine numai in sala, ci isi extinde limitele spre comunitatea in care traim, inca din prima dimineata trainerii ne-au trimis sa exploram imprejurimile. Profitand de faptul ca deja cunosteam putin acea parte a Istanbulului si datorita prezentei unui participant turc in grupul meu de "explorare", am ajuns si pana la cele doua moschei, Hagia Sofia si Sultan Ahmet (cunoscuta si drept Moscheea albastra), apoi ne-am plimbat putin prin Bazar :D

Unul dintre lucrurile deosebite din timpul acestui training a fost vizita la unul dintre Imamii Moscheei Albastre. Alaturi de grupul nostru, am petrecut in jur de o ora in biroul acestuia, ascultandu-l si punandu-i intrebari. Negresit era un om foarte citit. Nu s-a ferit de anumite subiecte pe care le consideram tabu. Ceea ce am aflat nou este ca oricine poate fi imam, daca are un grup de persoane ce se roaga, si daca are cele mai vaste cunostinte religioase, pentru a conduce rugaciunea. Chiar Mahmud, organizatorul nostru, este imam intr-o moschee din apropierea centrului. Dupa aceasta vizita, am mai facut una, intr-o biserica crestina, armeneasca, unde am aflat greutatile pe care le-a intampinat preotul pentru a-si crea o circumscriptie in care sa predice.

De asemenea, am aflat multe lucruri despre musulmani, despre faptul ca nu exista semnul egal intre islamism si arabi, despre traditii, de la Fatima, persoana care si-a pus amprenta asupra vietii mele dupa acest training. Am inceput sa citesc mai mult despre religii, despre diferente, asemanari, despre conflicte, etc. Fatima locuieste din septembrie anul acesta in Barcelona, unde face un master pe dialog intercultural, dar a trait in Agadir, Maroc. Nu este de origine araba, desi este musulmanca, ci berbera, un popor ce locuieste in Africa de Nord (Magreb), care a fost apoi cucerit de catre arabi. Din ce am inteles exista un soi de conflict intre berberi si arabi, intrucat o parte a arabilor nu vor sa recunoasca identitatea berbera.

O alta experienta faina a fost plimbarea cu un vaporas pe Bosfor. Timp de 4-5 ore am tot navigat, am facut multe poze si ne-am distrat pe cinste. Acea zi am incheiat-o intr-un restaurant de sub podul Galata, pe un fel de promenada. Am avut surpriza cand ne-a venit nota de a observa ca mai avem tot felul de taxe, cum ar fi taxa de serviciu (sau bacsis :P), o suma in plus pentru painea servita, etc. In afara de cei ce locuiau in Istanbul, pentru toti ceilalti bacsisul inclus in nota de plata a fost o noutate.

In ultima noastra zi am mancat la un restaurant cochet, pe un ponton dragut, iar apoi am gustat o felie de tort intr-un parc din apropiere, intrucat era ziua unuia dintre prietenii lui Mahmud. Am stat impreuna cu toti ceilalti pana pe la 5 dimineata, incercand sa prelungim ultimele momente. S-au varsat cateva lacrimi a doua zi, iar eu am trait o parte din sentimentele pe care le-am trait la primul meu Training of trainers, in ultima zi. A fost ca o confirmare ca ma atasasem de acest grup, cu care am incercat sa pastrez legatura, cu o parte a acestuia aplicand la cateva evenimente.

Inainte sa plec am primit de la Hilal o camasa pe care o admirasem cu cateva zile inainte, iar eu i-am daruit o sticla de tuica pe care o pastrasem, si despre care am auzit ca a avut mult succes in Israel :) Ultima persoane de la care mi-am luat la revedere a fost Marianne, care a varsat cateva lacrimi cand ne-a imbratisat pe mine si Cristina, in aeroport. Ea si Hilal au inceput o frumoasa relatie, care e inca frumoasa si acum (1 octombrie 2008). Ma bucur mult pentru ei, sunt un cuplu fain, ce nu a trecut prin momente usoare.

Am alergat spre mine...

Spre mine II

E 14 august 2008. Doua Andree ma determina sa pun si eu mana pe condei (a se citi degetele pe taste), si sa incerc sa umplu goluri de crampeie :)

Nu m-am pierdut, sunt inca in viata, doar ca am avut impresia in ultimele luni ca viata mea a fost precum un carusel in care eu vad imaginile cu repeziciune. Nu mi-a fugit pamantul de sub mine, ci doar eu am dat mai repede din picioare.

A fost o perioada pliiinaaaa, si chiar am fugit spre mine, dupa cum ziceam pe 20 mai. De fapt pe 20 mai mi-am lansat o intrebare. Fug spre ceva sau fug de ceva? Poate invatatura principala din aceasta perioada a fost ca de fapt alerg de mine sau spre mine. Am trait lucruri interesante, unele m-au umplut, altele m-au golit, trenul asta a meritat toti banii :D Am mai vizitat niste locuri noi, am cunoscut oameni noi, m-am indragostit, mi-am luat niste proiecte si niste traininguri interesante, m-am dat cu capul de niste pereti, mi-am promis ca o luna nu pun tigara in mana, asa ca unele persoane dragi mie mi-au mai dus tigara spre buze din cand in cand, iar acum imi trag concluziile, imi pregatesc ultimele evenimente din tara si plecarile spre Danemarca, Suedia si Spania. Voi avea o luna septembrie plina de drumuri, cum ii sade bine calatorului.

Voi scrie articol cu articol ce am mai trait, nu despre tot, ci doar despre ce consider ca mi-ar placea sa recitesc in viitor. Bune si rele ...

Spre mine...

Era si timpul... Caut sau fug? Adica alerg spre ceva sau alerg de ceva? La mine uneori se apropie notiunile astea ... periculos de mult.

Sa vedem cum o fi de data asta. Bat cu degetul in laptop, caci nu mai stiu ce sa scriu. Fac bagaje si ma gandesc ce scriu intr-un bilet...

Fac loc, pentru alte lucruri care trebuie sa se aseze ... pe unele le mut, pe altele ar trebui sa le arunc, si sper sa pot...

Cand a plecat Mihai spre Nepal, i-am zis Vaya con Dios...

Destination: Plovdiv

Nu am stat mult acasa si am plecat pe 3 aprilie spre Plovdiv, Bulgaria. Merg ca si participant la un training numit Religion, Culture, Society. Calatoresc cu un alt participant roman, cu masina lui. Nu ne oprim decat de 3 ori, o data sa ne cumparam palarii si obiecte traditionale romanesti, apoi in vama, apoi undeva pe drum sa ne dezmortim. Ziua e foarte frumoasa, codrul verde :)

Ma reintalnesc cu Daniela, traducatoare la Forumul Intercultural de la Timisoara, si cu Francesco, participant la Face it, in Belgia. Ma bucur de revederea cu amandoi. Programul: ziua training, seara distractie, fie in cluburi, fie la receptia hotelului. Intr-una din dupa-amieze merge sa vizitam mai de indelete centrul vechi al orasului, unde ne atrage atentia Teatrul Roman, unul dintre cele mai bine conservate din partea asta de Europa.

Profit de preturile relativ mici pentru a-mi face niste cumparaturi, si chiar ma mandresc cu ce am gasit. Am avut consultant pe shopping: o cipriota foarte simpatica. De fapt intre cei 4 romani si cele 2 cipriote s-a legat o prietenie frumoasa. Poate vara urmatoare mergem in Cipru :D

Ne intoarcem spre Bucuresti pe o alta ruta, prin Troian si strabatem muntii ... iar Cosmin face un traseu de curse pe serpentine, eu ma rog sa ajung cu stomacul la locul lui de partea cealalta (a muntelui). Capitala noastra proaspat trecuta printr-un Summit NATO pe care eu l-am ratat pe intampina cu o caldura sufocanta.

Experiencing Belgium

A doua zi am cunoscut si toata echipa de traineri, si am intampinat-o si pe Zvezda, bulgaroaica pe care am cunoscut-o in Berlin. Ea era surprinsa ca ma vede, eu stiam ca ea va fi aici.

Primele zile de training am lucrat destul de mult pe diverse metode de training. Am primit numeroase hand-out-uri cu informatii. In ultimele zile ne-am impartit pe workshopuri, ne-am organizat singuri timpul de lucru. Eu am facilitat o piesa de teatru-forum, cu alte 4 persoane. Scenariul pe care l-am ales a fost violenta in scoli. In rolurile principale: Opresatul - Vinzenz (Germania), Opresorul - Josh (Anglia), aliatul opresorului - Zvezda (Bulgaria), personaj neutru - profesorul Chris (Grecia). Am avut putin timp de pregatire, si de aceea m-am declarat satisfacut de cum a iesit, si de ce am reusit sa facem intr-o ora jumatate, cat am avut la dispozitie. Oricum am primit cel mai mult timp, asa ca nu am putut comenta :)

Mi-am dat seama insa ca Josh s-a incarcat destul de mult din cauza personajului tau, si ca nu am avut timp sa facem o ventilare la sfarsit, pentru ca imediat a urmat un alt workshop. Asta a fost si nemultumirea mea, pe care am impartasit-o si trainerilor, faptul ca nu aveam timp sa iesim dintr-o activitate si sa respiram putin, ca intram in alta, in care trebuia sa fim pregatiti. Mai ales la final de zi eram ca niste boxeri de categoria grea care se tin inca pe picioare, dar sprijinindu-se unul de celalalt.

Am avut timp si de o vizita in Bruxelles, unde bineinteles ca ne-a prins si ploaia. Binecunoscuta vreme din asa-numita capitala a Europei nu a vrut sa se dezica, asa ca o parte a vizitei am stat sub umbrele.

Am terminat trainingul chiar in Pastele catolic. Am primit oua de ciocolata, o parte le-am mancat, o parte le-am impartit, iar o parte le-am adus in tara pentru prieteni apropiati. Unul dintre angajatii de la Hanenbos ne-a dus cu masina pana la gara, iar noi i-am scris Paste fericit in limbile tuturor participantilor. Ne-am luat la revedere pe peron, iar eu l-am asteptat cuminte pe Mathias, prietenul meu belgian la care urma sa mai stau 3 zile.

Ne-am intalnit in scurt timp, si am plecat spre satucul lui, dupa cum l-a denumit. Satuc pe care ar fi invidiosi multi, un fel de cartier rezidential cu case frumoase si gradini superbe. Mi-am lasat bagajul si am plecat in Olanda dupa cumparaturi, intrucat nu gaseam mai nimic deschis in Belgia. Dupa ce ne-am asigurat ca avem tot ce ne trebuie, ne-am intors in Belgia, dar nu ne-am dus acasa, si am plecat sa vizitam Gent. Oras frumos, dar nici aici ploaia nu ne-a menajat. Asta nu a stat in calea fericirii noastre, ci ne-am plimbat nestingheriti, intre pauzele de bere in diferite baruri.

Ce e uimitor in Belgia e cultura berii. Ai putea sta o noapte intreaga ascultand un barman povestindu-ti istorii ale diferitelor tipuri de bere. Si au peste 1 000 tipuri diferite de bere, dar diferite ... nu ma refer la acelasi gust sub o alta eticheta. Asa am aflat ca berea Jupil e fabricata numai cu apa din raul Jupil, ca fiecare bere are propriul ei pahar, cu o forma specifica, cu un anumit fel de a turna berea in pahar, etc. Am incercat si ceea ce numesc ei special beers. Si am inteles de ce Mathias mi-a zis sa am grija cum beau genul asta de bere, pentru ca te trimite la somn mai repede :) As recomanda oricui macar sa incerce Duvel, Chimay, etc.

In ultima mea zi am pornit dimineata spre Bruxelles. Mathias are un part-time job aici. Asa ca pe la 9 m-a lasat in fata Atomium-ului. Dupa ce am intrat si am terminat turul, am fost cam dezamagit ca am platit banii pe bilet. Dar noh ... macar mi-am domolit o curiozitate. Am aruncat o privire la Stadionul Roi Boudoin, pentru ca tot era in apropiere, apoi am luat metroul spre centru. La 3.30 trebuia sa ma intalnesc cu Mathias langa Brussels Central.

Am avut parte de o placuta surpriza in Grande Place. In timp ce hoinaream, m-am intalnit cu Emilie, o belgianca pe care am cunoscut-o in Mardin, si care isi facea EVS-ul in Istanbul. Venise si ea acasa pentru Paste. Mai era cu doua prietene, si am decis sa mergem sa mancam. Din poveste in poveste ... ce aflu ... una dintre fete imi spune ca a cunoscut un tip super funny din Romania ... si ca numele lui e ... "tell me a common name in Romania" ... "Mihai?" ... "yes, yes, Mihai, and the last name is ... i don't remember Iorda .... Iorda..." ... "Iordache?" (intreb eu) .... "yes, yes, Iordache" ... adica Mihai, colegul meu din Lecupo si prietenul meu din afara Lecupo :)

Am aflat ca s-au cunoscut undeva prin Turcia, si ca mai pastreaza legatura ... asta da surpriza, nu? :D

La 3.30 ma intalnesc cu Mathias, imi iau bagajul si coboram spre trenul ce ma va duce la Brussels Midi, si de acolo cu busul spre aeroport. Imi iau la revedere de la prietenul meu, cumpar cateva cutii cu ciocolata, si fuga spre tren. In Brussels Midi pierd primul bus, deja plin, si incep sa am emotii ca mai prind avionul. La 7 ar trebui sa decoleze, e deja 4.30. La 4.50 insa pornesc spre aeroport, pe la 6 ajung, si datorita unei intarzieri a avionului am timp si de o bere cu doi romani pe care i-am cunoscut acolo.