Closest thing to crazy

Pentru sufletul tau...

Experiencing Istanbul

Prima poza in Taksim Square
Intre Europa si Asia
Infruntand vantul
Spre moschee
Promenada de sub pod... Hagia Sofia
Privind spre mare...
De asemenea...
Eu, Melinda si o moschee
Interiorul moscheei

In Bazar
Plimbare prin Bazar
La un ceai
Bosforul noaptea
Tramvai in Taksim

Astept de ceva zile sa scriu. Nu am avut niciun minut in care sa reusesc sa fac asta. Eram asa nerabdator sa imi povestesc ... sa imi las scris ultimele experiente. Din frica sa nu uit amanunte, sa ratez vreo traire. M-am intors acasa dupa experienta turceasca, si acum am timp pentru asta, desi sunt multe lucruri care ar trebui sa ma preseze. Dar nu ... pentru ca cel putin acum am rabdare, m-am intors detasat si gata sa privesc lucrurile din unghiuri noi ... si sunt atat de multe unghiuri.

Mi-am inceput calatoria pe 12 februarie. Bucuresti-Istanbul, Turkish Airlines. Ajuns pe aeroportul Ataturk, dupa ce mi-am luat viza, m-am intalnit cu o veche cunostinta, Melinda, de la un alt seminar pe Dialog Intercultural. Ne-am aranjat amandoi calatoria spre Mardin in asa fel incat sa petrecem o zi in Istanbul. Am ales sa mergem cu un autobuz ce facea mai mult timp pana in Taksim, destinatia noastra, dar care ne-ar fi putut oferi mai multe lucruri privirii, fiind amandoi la prima experienta turceasca. Ajunsi in Taksim Sqaure, am incercat sa ne folosim de detaliile primite pentru a gasi Chill Out hostel, gazda noastra pentru o noapte. Ne-am plimbat pe Istiklal Street, si am luat pulsul celui ma petrecaret cartier al orasului. Ne-am lasat bagajele, si am plecat sa exploram. Am coborat spre Bosfor pe stradutele colorate si pline de viata, iar langa apa am "gustat" puternicul vant ce bantuia. Ne-am clatit privirea cu o priveliste superba, dupa care am pornit spre Hagia Sofia, cea mai celebra moschee din lume, dupa spusele multora. Nu am intrat, am privit-o doar pe din-afara. Apoi am pornit spre o alta moschee, din apropiere. In timp ce faceam poze printr-o fereastra micuta, cineva s-a apropiat de noi si a inceput sa ne vorbeasca despre istoria moscheei. Ne-a intrebat daca suntem in calatoria de logodna, noi ne-am amuzat si i-am zis ca nu. Apoi a inceput sa ne spuna despre suveniruri si ne-a intrebat daca vrem sa cumparam, pentru ca are un micut magazin, si putem sa si bem un ceai turcesc, "one tea for 40 years of friendship". Brusc am inceput sa ma simt precum Romulus Rusan in Egipt, citind cartea O calatorie spre marea interioara. I-am raspuns ca avem un buget limitat, si ca nu prea ne permitem, iar el a ramas in continuare amabil si a vorbit cu noi, spunand ca si-a incercat norocul. Am intrat apoi in moschee, facand cateva poze.

Am pornit apoi in cautarea marelui Bazar. Cei de acolo parca aveau anumite abilitati de a detecta turistii, chiar daca nu eram cu rucsac in spate sau un aparat foto cu obiectiv mare :P Multi trageau de tine sa intri sa le privesti marfa, sau sa te duca in restaurantul pentru care lucrau. "c'mon sir, come with me, i have something very special for you" ori "you have to taste my amazing food, the best you've ever taste". Inarmati cu zambete si rabdare am trecut si peste asta, fara sa ne lasam banii pe acolo :) Insa am ramas impresionati de dimensiunea acestui bazar, de ce am vazut acolo.

Pentru ca deja era noapte, am decis sa mergem tot pe jos spre hostel, dar sa ne oprim undeva sa mancam intai. Dupa ce am incercat in cateva locuri, am gasit in sfarsit unul potrivit, asa ca ne-am luat un fel de sortiment de pizza, si cate un ceai turcesc. Ne-am conversat, iar apoi am plecat sa ne impotrivim vantului de afara. Am mers pe sub un pod ce traversa Bosforul, privind la restaurantele de pe acea promenada, inarmati cu zambetul de refuz la invitatiile de a ni se arata alte lucruri :) Am urcat iarasi spre Taksim, si apoi ne-am tot invartit printre magazine si restaurante, printre miile de oameni ce populau zona.

Pentru ca a doua zi trebuia sa ne trezim la 5.25, pentru a pleca spre aeroport, pe la 10 ne-am intors la hostel, pentru a gusta o bere in micul bar de la parter. Ne-am cunoscut apoi celelalte 3 colege de camera :D Inainte de a face nani, am facut schimb de experiente, si ne-am imbracat bine, caldura lipsind cu desavarsire din camera.

A doua zi am vazut cum arata Istiklal Street fara oameni, si ... obositi ne-am indreptat spre aeroport, pentru a incerca o alta experienta ... Mardin.

Diferente

Despre opera si despre a sti cand sa renunti...

Mi-am propus ca 2008 sa imi aduca si mai multe experiente, si mai multe activitati, si mai multe castiguri. Nimic nou sub soare, oricine isi face inainte de noul an foarte multe planuri, isi face recapitulari, isi propune obiective. Si pentru ca s-a dus ianuarie, am inceput luna februarie cu o experienta noua. Prima oara cand merg la Opera in Bucuresti. Am trecut ani la randul pe langa ea, acolo la intersectia dintre Splai si Kogalniceanu, am traversat de atatea ori parcul de langa ea, am fost atat de des la CSS, chiar in spatele cladirii Operei. Inca un fapt care ma face sa ma intreb ce m-a oprit pana acum sa fac acest lucru.

Atunci cand iti propui un obiectiv, acesta in general ar trebui sa fie trecut prin SMART. In managementul de proiect, SMART inseamna Specific-Masurabil-de Atins-Realist-incadrabil in Timp. Si ai nevoie de ceva efort, si de ceva motivatie, pentru a atinge acel obiectiv. Asta pe langa celelalte resurse implicate. Cu cat este mai ambitios obiectivul tau, cu atat vei implica mai mult din cele enuntate mai sus. Probabil cele mai ambitioase apartin liderilor. Ambitioase in sensul de SMART, pentru ca mai dai si peste oameni care isi propun lucruri care nu au legatura cu realitatea. Eh, in cazul liderilor, adica oamenii aia care au viziune, uneori e vorba si de multa incapatanare de a atinge ceva ce pe altii i-ar face sa renunte.

Planuita pe 3 piloni, vizita la Opera s-a vrut a fi o mica reuniune familiala, o alta experienta comuna cu unii prieteni, si una din primele activitati cu o parte din oamenii ce vor forma Lecupo Bucuresti. Asadar am incercat eu sa aduc 3 "tabere" in acelasi loc, care fac parte atat din viata personala cat si cea profesionala. Pana la urma, din fiecare "tabara" au fost absenti. Prea indraznet oare obiectivul de a aduce laolalta 12 persoane din mediul familial si profesional? Poate...

Obiectivele mele mi-au creat destul de multe ori provocari care dau farmec vietii. Si adrenalina necesara. Si m-am straduit aproape tot timpul sa se apropie de SMART, desi uneori aveam probleme cu incadrarea in timp. Iar incapatanarea in a-mi atinge obiectivele nu m-a parasit decat rareori. Noh, nimeni nu-i perfect. Pe masura ce cunosti din ce in ce mai multi oameni, din diverse medii, oameni pe care candva nu credeai ca vei avea posibilitatea de a-i cunoaste, incepi sa vezi ca fiecare are momentele lui de slabiciune, punctele lui pe care ar vrea sa le imbunatateasca.

Am avut parte de o seara frumoasa la opera. Am avut parte atat de muzica de opera cat si de balet. Au fost doua reprezentatii, prima, O noapte furtunoasa, a doua balet pe La Piata. M-a incantat mai multe baletul, mi s-a parut ca tinerii de pe scena au pus mult suflet in reprezentatie. Desi trebuie sa recunosc ca mi-a trebuit ceva vreme sa inteleg subiectul, si conflictul. In sala, foarte multi tineri, care au gustat spectacolul. M-a bucurat acest lucru, intrucat mai contrazice putin sumbrele previziuni privind "viitoarea generatie" :) Iar cladirea, mai impunatoare inauntru decat pe din-afara.

Reversul incapatanarii mele de a duce lucrurile la bun sfarsit se concretizeaza in dificultatea de a renunta uneori la lucruri care implica mai mult efort si resurse, decat rezultate. Uneori trebuie sa stii pur si simplu cand sa renunti. Daca nu, te vei trezi ca tragi precum un rob pentru a termina ceva, ce oricum nu iti va aduce alta satisfactie decat ca "bine ca am terminat-o si pe asta". Si imi dau seama ca de multe ori mi-a fost teama sa fiu privit drept "quitter". Si am exemple care imi vin destul de usor in minte. Nu ar fi rau daca as sti sa imi dozez eforturile in aceasta incapatanare. Sa diferentiez mai bine intre lucrurile pentru care merita sa iti pastrezi incapatanarea, si cele pentru care nu merita. Cu siguranta nu am stiut aproape niciodata sa renunt la incapatanare cand a fost vorba de a-mi dovedi increderea si constanta in punctul meu de vedere, atunci cand celalalt partener de discutie sau controversa nu a venit cu un argument foarte puternic. Iar pentru asta am stat si 3 zile fara sa mananc, in copilarie, pentru a le dovedi parintilor ca atunci cand parerea mea pare cea justa, nici pedeapsa nu ma va face sa renunt :)

Fara legatura directa cu incursiunea la opera, weekendul acesta am mai incercat ceva nou. Am incercat Carul cu bere. Un alt loc care nu imi era strain ca si nume, dar unde nu calcasem niciodata. Si impresia a fost foarte puternica, inca de la primul pas in interior. Parca pasesti in alta lume. Intr-un Bucuresti de odinioara. Un iz de epoca strabate aerul. Ambianta deosebita. Iar compania a fost pe masura. Si parca lucrurile se misca in Centrul Vechi. Parca au inceput sa se renoveze mai multe cladiri. Parca oamenii se plimba mai cu mult interes. Parca felinarele sunt mai bine puse in evidenta. Parca privesti mai mult in sus, si nu doar la gropile de pe stradutele mici, de frica sa nu cazi in vreo groapa sau sant. Nu ca s-au gatat santurile, Doamne-fereste. Dar pur si simplu, poti sa te opresti intr-un loc pentru ca nu te impinge valul de la spate, pe vreun podet din lemn suspendat peste vreo transee. Ahh, si era sa uit. Dupa Carul cu bere, am fost la plimbare in Herastrau, am facut plan de renovare a unei case din Muzeul Satului, am amenajat loc de meditatie pentru gospodina isterica, am mancat popcorn si ne-am urcat in roata, pentru a face poze de la inaltime. Daca pateam ceva cand ne invartea roata ... cica ne vedeam jos...

Inule, a te maturiza inseamna si a sti cand si cum sa renunti. Sau sa schimbi directia.

Poate ca trec zilnic pe langa lucruri pe care le observ de abia dupa mult timp. Si poate nu vad din cauza ca nu stiu sa privesc. Si poate ca uneori, oricat m-as stradui sa privesc spre ceva, pur si simplu nu mai am altceva de vazut, decat ceea ce am vazut deja.

Despre modele si oameni de admirat

Modele ... acum cand ma gandesc, cuvantul asta imi vine in minte cu mult mai multe semnificatii decat mi se parea la prima vedere. Eu vreau sa scriu despre oameni pe care ii privesti, pe care ii studiezi, si de la care ai vrea poate sa "furi" ceva. Dau un google pe search, vorba unui prieten (nu mai stiu exact care), si gasesc o pagina intreaga cu diferite definitii si descrieri, definitia din DEX, definitia din Dictionarul de sinonime, din cel de neologisme, din cel neoficial (!?! avem oare un astfel de dictionar, sau despre ce o fi vorba ?!?).

DEX spune ca:
MODÉL, modele, s.n. 1. Ceea ce poate servi ca orientare pentru reproduceri sau imitaţii; tipar. ** Reprezentare în mic a unui obiect; machetă. ** Tipul unui obiect confecţionat. Model de pălărie. ** Obiect care, imprimat într-un material plastic, formează un tipar după care se realizează alte obiecte identice. ** Sistem teoretic sau material cu ajutorul căruia pot fi studiate indirect proprietăţile şi transformările altui sistem, mai complex, cu care primul sistem prezintă o analogie. 2. Persoană, realizare, operă care, prin valoare sau calităţi, poate servi ca exemplu; p. ext. exemplu, pildă servită de o asemenea persoană, realizare, operă. 3. Manechin. 4. Persoană care pozează unui pictor sau unui sculptor. 5. (Mat.) Sistem de relaţii matematice care leagă între ele mărimile de stare ale sistemului modelat. - Din fr. modèle, it. modello.

Dictionarul de sinonime spune ca:
MODÉL s. 1. şablon. 2. v. calapod. 3. prototip. 4. v. chip. 5. prototip, tip, tipar. (A construit teatrul după ~ele greceşti.) 6. v. sistem. 7. v. eşantion. 8. tipar, (înv.) izvod. (Un ~ de scrisoare.) 9. exemplu, mostră, probă, specimen, tip. (Iată mai jos câteva ~ de ...) 10. v. exemplu. 11. v. manechin. 12. v. etalon. 13. prototip. (~ul virtuţii.)

Pe Andreea-Loredana-Margareta-Meduza am cunocut-o pe vremea ToT-ului. Nu mai stiu exact in ce moment i-am constientizat prezenta pe langa mine, dar am o amintire bine definita legata de ea. Era ultima seara-noapte din prima serie de Paraul Rece. Dupa cina festiva organizata pentru noi, si dupa o ninsoare pornita din senin, pentru ca nu am avut zapada toata saptamana, pana in acea seara splendida, am incins un chef in sala de training, care a durat pana spre dimineata. La un moment dat, ne-am intors cu totii in hotel, dar nimeni nu avea chef sa intre in camera si sa se desparta de ceilalti, asa ca am scos pe hol paturi, fotolii, si ce mai puteam, pentru a ramane impreuna. Eu stiu ca ma sprijineam de o masa, putandu-i vedea pe toti. Alaturi de mine era Andreea-Margareta, ca sa-i scurtez identitatea putin, rezumandu-ma la numele sub care am cunoscut-o eu, si la cel folosit de cei din organizatia ei. Partea deosebita e ca toata lumea a adormit in acel hol iar eu am atipit alaturi de Andreea-Margareta pe acea masa :)

Cu totii ne gandim in vreun fel sau altul la diferiti oameni ce ne-au marcat in vreun fel existenta. Pe unii ii avem aproape, fizic, pe altii ii vedem pe la tv, prin ziare, le sporim vizibilitatea prin discutiile pe care le avem despre ei. Pe unii ii injuram, pe altii ii stimam. Mie imi plac oamenii care nu au modele. Si nu stiu de ce, de mic am fost intrebat ce model am. Pe langa vestita intrebare "Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?". Desi primul lucru pe care l-am vrut a fost sa ma fac cosmonaut, nu imi amintesc sa spun ca Dumitru Prunariu ar fi modelul meu. Desi in mintea mea, aveam ca tel sa zbor cu acesta. Apoi, cand m-am decis sa ma fac aviator, eram fascinat de Traian Vuia si Henry Coanda. Dar nici despre ei nu imi amintesc sa fi raspuns ca mi-ar fi modele. Apoi mi-am dorit sa ma fac parasutist, dar nu l-am avut ca model pe tata (cel mai cunoscut parasutist ... de catre mine ... a fost in prima unitate de elita din tara, de la Buzau, ca sa-l laud). Dupa cum mi-am urmarit evolutia idealurilor profesionale, de la infinitul univers am coborat spre cerul nostru, apoi cu parasuta spre Terra, acum sunt destul de ancorat pe pamant (desi gust fiecare decolare a avionului), si ma intreb daca voi deveni la un moment dat miner.

Am admirat destul de multe persoane, am incercat sa iau ce ma intereseaza de la fiecare. Poti sa copiezi daca vrei intregul comportament social al cuiva... poti sa ii "furi" miscarile, felul de a vorbi, hainele, frezura, telefonul, masina .... Dar stii ce ... niciodata nu ii vei putea fura experientele ...

Am reintalnit-o pe Andreea-Margareta apoi in varii ocazii. Dar urmatorul moment important in care ne-am intalnit a fost la Oradea, prin octombrie 2006. Ea era intern la organizatia Life, eu eram participant la un Training of trainers in Educatie pentru drepturile omului, organizat de ei. Am avut ocazia sa vorbim despre experiente de traineri si experiente de viata, despre "de ce-o fi asa sa greu sa prind care-i treaba cu accelerata, noi fiind formati in experentiala".

Citeam azi dimineata un articol despre iPhone. Si se pare ca sunt multe companii care vor sa copieze iPhone si sa imbunatateasca chiar modelul. Unele par a reusi. Dar ... mereu vor face trimiteri catre iPhone ... "Suntem mai buni decat ei", "Avem caracteristici tehnice mai bune". Au furat un model de care nu mai reusesc sa mai scape :)) Continua chiar ei sa-i sporeasca prestigiul.

In 2007, m-am intalnit cu Andreea-Margareta la un training organizat de ART Fusion, organizatie in care ea era membra. Teatru-forum a fost motivul care ne-a aduc de aceasta data impreuna. Si am avut ce invata din experienta asta, alaturi de ea, de Maria, si de ceilalti participanti. Proiectele lor pe teatru-forum sunt pentru mine cele mai vizibile de la noi din tara. Au lucrat in comunitati sarace, cu probleme, au fost in turnee de teatru-forum. Au stat si ei la baza primei mele experiente de Joker in teatru-forum.

Mai trag cu ochiu' in Dictionarul de sinonime. Andreea-Margareta este pentru mine un specimen.

Azi e ziua in care pleaca. Unde? Sa vada lumea. Sa se incredinteze vietii, spune ea. Mi-a trimis un mail cu adresa de blog pe care o va folosi pentru a comunica cu lumea. Are deja doua intrari.

"I have 24 years and I decided to go by my own in the world…to travel around this globe, slowly, step by step giving me time to explore, to know people, to been in different situations, to test my limits, to do stuff and work what I cannot do here, to go inside of me as otherwise I will not do it, to feel what I’m not able now feel, to search and to find, to ask and to answer …to be on total disposal of LIFE with everything she will give me because is decided to TRUST Life."

Stie ca va pleca spre Oradea. Nu se stie cum va ajunge acolo, gratie grevei CFR-ului. Apoi ca va pleca spre un festival din Slovenia, apoi spre Moldova, apoi Bulgaria, Turcia (marea ei dragoste), Asia ...

"I had to leave everything behind, my friends, my family, my work…my perspectives and opportunities here in Romania; being surrounded by people that in fact want more to keep me here then to realise this dream was harder then expected. Basically I took part to my own “funereal” here and only when I will be on the road I will be released :)"

Specimenul asta este unul aparte. Este unul pe care ochii mei il vor urmari, si cumva stiu ca ne putem intalni oriunde ...

"Today I will start….."

Bon voyage, mon amie, bon voyage!