duminică, 12 octombrie 2008
Serbia, 16-23 Iunie 2008
Drumul spre Serbia a trecut si prin Ungaria. Am ales sa zbor spre Budapesta, si de aici sa iau trenul spre Subotica, cel mai apropiat oras, din cate am inteles, de granita sarbo-maghiara. Destinatia mea finala era Palic, o cocheta statiune langa Subotica.
In avion mi-am petrecut timpul cu un coleg din reteaua de multiplicatori Tineret in Actiune, care intre timp si-a gasit un job in capitala Ungariei. Tot el m-a lasat si la Gara Keleti, de unde am luat trenul. Ajuns dupa mai putin de 4 ore in Subotica, m-am urcat intr-un taxi, si am inceput sa admir orasul, neasteptat de frumos. Soferul a inceput sa ma intrebe chestii in sarba si germana, i-am spus ca stiu engleza si franceza. Pe la jumatatea drumului mi-a venit sa-i zic ca sunt din Romania, si imediat omul s-a luminat la fata si a inceput intr-o romana putin stricata sa imi povesteasca despre nevasta lui romanca :) Cand am ajuns la pensiunea din Palic, ne-am despartit ca niste prieteni.
Camera pe care am primit-o e cea mai mare dintre toate, dar o si impart cu inca doi baieti, amandoi din Macedonia. Cumva, in urma unei petreceri, a aparut pe usa noastra un afis pe care scria "The three kings". Greu sa imi amintesc conexiunile de atunci.
Ce mi-a ramas intiparit este insa o "mosie" a persoanei ce detinea si pensiunea noastra, o proprietate frumoasa, cu un conac, vie, un loc pe care pasteau cai si ponei, inconjurati de un lac, un foisor pus pe apa unde ne-am desfasurat cateva sesiuni de training, lectia de calarie si extraordinara cina luata acolo. Aaaa, si Festivalul folk, unde mi-am petrecut mai multe seri cu muzica buna si bere buna, si l-am ascultat pe Vlatko Stefanovski, recomandat drept unul dintre cei mai buni chitaristi ai lumii.
Team-building cu Renault, 13-15 iunie 2008
Team-buildingul cu Renault marcheaza practic inceputul colaborarii mele cu Vision Consulting. Desi lucram impreuna la conceperea diferitelor programe de mai multa vreme, acest eveniment este primul cu care "iesim in lume" impreuna :)
Pe o vreme incerta, pe platoul Bucegilor, am plecat in cautarea comorii ascunse de Motoc, iar eu am fost in rolul spiritulul calauzitor. Rol de care m-am achitat bine, chiar daca am oftat putin ca nu am avut si eu timp sa ma dau cu tiroliana.
Am avut un grup fain si petrecaret, ne-am simtit cu totii bine si nu am facut rabat de la efort.
Intoarcerea spre Bucuresti ne-a adus o intamplare nefericita, chiar in fata noastra avand loc un accident foarte urat, o caruta intrand lateral intr-un Logan, iar eu am vazut persoana din caruta zburand multi metri inainte de a atinge pamantul. Incerc de cateva minute sa mai scriu ceva despre asta, dar mi-e dificil, intrucat nici nu stiu daca acel om a supravietuit sau nu... Viata e atat de firava uneori...
Pe o vreme incerta, pe platoul Bucegilor, am plecat in cautarea comorii ascunse de Motoc, iar eu am fost in rolul spiritulul calauzitor. Rol de care m-am achitat bine, chiar daca am oftat putin ca nu am avut si eu timp sa ma dau cu tiroliana.
Am avut un grup fain si petrecaret, ne-am simtit cu totii bine si nu am facut rabat de la efort.
Intoarcerea spre Bucuresti ne-a adus o intamplare nefericita, chiar in fata noastra avand loc un accident foarte urat, o caruta intrand lateral intr-un Logan, iar eu am vazut persoana din caruta zburand multi metri inainte de a atinge pamantul. Incerc de cateva minute sa mai scriu ceva despre asta, dar mi-e dificil, intrucat nici nu stiu daca acel om a supravietuit sau nu... Viata e atat de firava uneori...
Istanbul, 20-28 mai 2008
Priveliste prin geamul salii de training
Asfintit de soare, din sala de training
In timpul coffee-breakului, in curtea centrului, cu Rachid (Maroc) si Kurt (Malta)
Hilal, Nina (Israel), Fatima, Mary (sora Ninei), Mahmud - sus, si Caglayan si Mahomed (ambii Turcia) - jos
Damiano (Italia) fascinat de pisici
Hilal si Fatima
Khalid (Iordania) si Fatima
Khalid si Asraa, ambii Iordania, in costume traditionale
Aghsan si Salim, doi buni prieteni din Palestina
Eu, in fata Moscheei Albastre
Tot eu, in interiorul curtii Moscheei Albastre :P
Cupola Moscheei Albastre
Privire spre Bosfor, din curtea Moscheei Albastre
Eu, Fatima, Nina, Hilal si Mary, in biserica armeneasca
Vorbind despre LECUPO
Eu, Bosforul si Turnul Galata, in departare
Se mananca scrumbii pe vasul asta :)
Plimbare pe Bosfor
Eu si Fatima
Undeva in departare se vede Hagia Sofia
Mini-orase :)
Steagul Turciei, nelipsit :)
Eu si Salim
Moschee pe apa
Sub podul ce leaga Europa de Asia
Aproape simetric :)
Om la apa :P
Se vede tarmuuuuuul!
Ne intoarcem
Aproape de zidurile ce imprejmuiau Constantinopole
Bridges ... intercultural bridges
Nu ma repet ... dar e mare podul asta
Priveste-ma in ochi ... pardon, ochelari :))
Bosfor, turnul Galatei
Cine-i mai inalt?
Si un apus de soare, ultimul in IstanbulFugind de sau spre mine, m-am intors in tara care mi-a oferit momente unice. Si, dupa cum mi-am promis in februarie, cand nu am avut timp sa vizitez foarte mult Istanbulul, de data aceasta voi petrece nu mai putin de 8 zile aici. Organizatia mea, LECUPO, este partener la un training numit Intercultural Bridges, si pentru ca fiecare partener trimite 2 participanti, am decis sa o iau cu mine pe Cristina.
In aeroportul Ataturk ne-au asteptat 2 baieti, care ne-au condus la hotel. Am impartit camera cu Hilal, din Israel, si Marco Polo (chiar asa il cheama), din Portugalia. Pentru ca acest articol il scriu in octombrie, dupa alte experiente, pot spune ca Hilal mi-a fost cel mai bun coleg de camera ever :) Am devenit buni prieteni, si am trecut amandoi prin cateva lucruri care ne-au apropiat.
A fost un training in care diversitatea a fost la ea acasa, de la participanti, veniti din Italia, Portugalia, Malta, Romania, Bulgaria, Palestina, Israel, Iordania, Egipt, Moroc si Turcia, de diferite religii, si pana la activitatile complexe la care am participat. Cateva informatii puse la dispozitie de organizatori pot fi gasite la http://www.dem.org.tr/projeler/AB_Genclik_Projeleri/interculturalbridges.html
Pentru a ne demonstra ca un training pe dialog intercultural nu se tine numai in sala, ci isi extinde limitele spre comunitatea in care traim, inca din prima dimineata trainerii ne-au trimis sa exploram imprejurimile. Profitand de faptul ca deja cunosteam putin acea parte a Istanbulului si datorita prezentei unui participant turc in grupul meu de "explorare", am ajuns si pana la cele doua moschei, Hagia Sofia si Sultan Ahmet (cunoscuta si drept Moscheea albastra), apoi ne-am plimbat putin prin Bazar :D
Unul dintre lucrurile deosebite din timpul acestui training a fost vizita la unul dintre Imamii Moscheei Albastre. Alaturi de grupul nostru, am petrecut in jur de o ora in biroul acestuia, ascultandu-l si punandu-i intrebari. Negresit era un om foarte citit. Nu s-a ferit de anumite subiecte pe care le consideram tabu. Ceea ce am aflat nou este ca oricine poate fi imam, daca are un grup de persoane ce se roaga, si daca are cele mai vaste cunostinte religioase, pentru a conduce rugaciunea. Chiar Mahmud, organizatorul nostru, este imam intr-o moschee din apropierea centrului. Dupa aceasta vizita, am mai facut una, intr-o biserica crestina, armeneasca, unde am aflat greutatile pe care le-a intampinat preotul pentru a-si crea o circumscriptie in care sa predice.
De asemenea, am aflat multe lucruri despre musulmani, despre faptul ca nu exista semnul egal intre islamism si arabi, despre traditii, de la Fatima, persoana care si-a pus amprenta asupra vietii mele dupa acest training. Am inceput sa citesc mai mult despre religii, despre diferente, asemanari, despre conflicte, etc. Fatima locuieste din septembrie anul acesta in Barcelona, unde face un master pe dialog intercultural, dar a trait in Agadir, Maroc. Nu este de origine araba, desi este musulmanca, ci berbera, un popor ce locuieste in Africa de Nord (Magreb), care a fost apoi cucerit de catre arabi. Din ce am inteles exista un soi de conflict intre berberi si arabi, intrucat o parte a arabilor nu vor sa recunoasca identitatea berbera.
O alta experienta faina a fost plimbarea cu un vaporas pe Bosfor. Timp de 4-5 ore am tot navigat, am facut multe poze si ne-am distrat pe cinste. Acea zi am incheiat-o intr-un restaurant de sub podul Galata, pe un fel de promenada. Am avut surpriza cand ne-a venit nota de a observa ca mai avem tot felul de taxe, cum ar fi taxa de serviciu (sau bacsis :P), o suma in plus pentru painea servita, etc. In afara de cei ce locuiau in Istanbul, pentru toti ceilalti bacsisul inclus in nota de plata a fost o noutate.
In ultima noastra zi am mancat la un restaurant cochet, pe un ponton dragut, iar apoi am gustat o felie de tort intr-un parc din apropiere, intrucat era ziua unuia dintre prietenii lui Mahmud. Am stat impreuna cu toti ceilalti pana pe la 5 dimineata, incercand sa prelungim ultimele momente. S-au varsat cateva lacrimi a doua zi, iar eu am trait o parte din sentimentele pe care le-am trait la primul meu Training of trainers, in ultima zi. A fost ca o confirmare ca ma atasasem de acest grup, cu care am incercat sa pastrez legatura, cu o parte a acestuia aplicand la cateva evenimente.
Inainte sa plec am primit de la Hilal o camasa pe care o admirasem cu cateva zile inainte, iar eu i-am daruit o sticla de tuica pe care o pastrasem, si despre care am auzit ca a avut mult succes in Israel :) Ultima persoane de la care mi-am luat la revedere a fost Marianne, care a varsat cateva lacrimi cand ne-a imbratisat pe mine si Cristina, in aeroport. Ea si Hilal au inceput o frumoasa relatie, care e inca frumoasa si acum (1 octombrie 2008). Ma bucur mult pentru ei, sunt un cuplu fain, ce nu a trecut prin momente usoare.
Am alergat spre mine...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)