Fuga dupa crampeie

Feed your billfold in Slovenia

2009-03-15T14:51:00.001+02:00

My staying in Slovenia was like a complete circle.

A short stop in Italy: Venice and Trieste

2009-03-15T14:49:00.005+02:00

On my way to Slovenia, for "Feed your billfold" training, i had a stop in Italy. I arrived on Treviso airport, and from there i took a bus to Venice.

The rain worried me a little bit, thinking that I will have to visit the most romantic city in the world on a difficult weather. But when in arrive in Piazza di Roma, the rain stopped. I went first to the train station, to leave my luggage and to see when do I have a train to Trieste, where I was supposed to spend the night.

One of the first advices I received was from an American girl (from the accent), that was accompanying an older lady to a cash-machine. I asked her where I can leave my luggage, and she told me that in this city is better to have it very close to me and not leave it out of my sight. Probably the romantic mood didn’t catch her too much.

I bought a map from the tourist office in the train station and from there I just followed the Grand Canal, on my way to Piazza San Marco. I tried to see all the sides of Venice, taking the touristic ways but also the small streets and the small canals. I saw many beautiful buildings, palaces, but also ones very deteriorated, where the plaster felt down many years ago. But the feeling was great, and I had a deep feeling of peace inside me. A guy from CS told me to just close my eyes on the small streets, keep my breath and if there is nobody around I can hear the sound of Venice. And indeed, once you are closing your eyes, far away from the crowd, you can hear drops of water, some small waves hitting the walls of the buildings, bells of a cathedral near by, the tic-tac of a clock from a tower.

The palaces were well maintained, probably newly renovated, and the predominant colors were white and orange. I wanted to see necessarily three things: Ponte Rialto, Piazza San Marco and Ponte dei Sospiri. First the left side of the Grand Canal, then a little bit of the rights side. When I arrived at Ponte Rialto a lot of people were taking photos. One of the main attractions, I think J I also took some pics and continued my way. I wanted to stop each 10 meters to admire the city, but I didn’t have enough time, and the fact that in the evening I have to take the train to Trieste was pressing me. I tried not to live through the photo camera and I think I succeeded.

I was surprised to hear Romanian almost every 500 m. I knew that I can find a lot of co-nationals in Italy, but not that much in Venice. I was a little bit worried too about the relations between Italians and Romanians, especially because lately there were a lot of tensions and even some of the Italian politicians had some crazy ideas.

In Piazza San Marco I am welcomed by a flock of pigeons and seagulls. I took some time to take some pictures, because since I received Jonathan Livingston Seagull (the book of Richard Bach) at the end of FIT, I became inspired by seagulls. Basilica San Marco was interesting, but surrounded by so much history, didn’t impress me too much. A lot of people were in front, waiting in queues to go inside. I admired Palazzo Ducale and then, finally, I saw Pontei dei Sospiri (Bridge of Sighs). Looking for information about it, I saw that there are different opinions. The one that you can find in most of the books is that the bridge took its name because the view from the Bridge of Sighs was the last view of Venice that convicts saw before their imprisonment. The bridge name, given by Lord Byron in the 19th century, comes from the suggestion that prisoners would sigh at their final view of beautiful Venice out the window before being taken down to their cells. In reality, the days of inquisitions and summary executions were over by the time the bridge was built, and the cells under the palace roof were occupied mostly by small-time criminals. Also, they could barely see any view from inside the Bridge due to the stone grills covering the windows.
A local legend says that lovers will be assured eternal love if they kiss on a gondola at sunset under the bridge.

There was a dense fog around the lagoon, so I could barely see the cathedral on the island close to Piazza San Marco. I took the small streets back to Ponte Rialto, where I wanted to cross on the other side of the Canale Grande. I was lost a little bit because I wanted to find my way without the map. Anyway in Venice it’s hard to get lost, because you can see written on the buildings the directions to Piazza San Marco and to Ponte Rialto. The bridges where everywhere, beautiful small bridges where probably a lot of couples kissed across the time. I was wondering how many people walked the same way I did … probably more than 100 millions, and I am not exaggerating thinking how old Venice is and how many tourists are visiting each year.

It became more and more dark, and it was more quiet and just a few people on the streets I took. Now the windows of the shops were more visible, and through many of them I could see the famous masks used especially during the Carnival. The night was making Venice more mysterious, you could expect a character from the books coming from around the corner, with a big hat and a sword. I was enjoying a lot the atmosphere, the people around me seemed so relaxed, and the time almost stopped.

I crossed a bridge for the last time just near the train station, I asked a guy for a cigarette and I sat on the bank of Canale Grande. I wasn’t sure if I will come again after the training from Slovenia, so after I finish the cigarette, I took a deep breath, I said good bye to Venice and I went to buy my train ticket.

In the train, after I installed myself comfortable in the chair, I noticed a curious warning on the back of the ticket, that I can receive a fine if I don’t validate it. I asked a girl what is that all about, she told me that an the entrance of the platform there is a yellow box where I must introduce the ticket. I was not sure how much time I still have, so I run to the box, and when I was back I saw her looking after me very worried, and taking care of my luggage. I was happy to meet a person like that, and when she leaved the train we said good bye like good friends. Meanwhile I met a guy from Sierra Leone (if I remember correctly), who was very dressed up, with lots of clothes, and he told me that even if he is here for 2 years already, he couldn’t get use to this weather. He was using slang, so I understood maybe less than half of what he was saying, but we were kept in the discussion, so time was passing by very fast.

Around 10.30 I arrived in Trieste, and from the instructions I received from Domenico, my CS host, I was supposed to find the way to his house quite easy. It wasn’t so, and I had to ask some people, from the few I met on the streets at that hour. But everybody was very nice, explaining me in lots of details how I can arrive in Piazza Garibaldi J Especially one guy riding his motorcycle, he came from the middle of the intersection, climb the sidewalks, came with me again in the middle of the intersection to point me clearly where I have to go. Finally I am there, and my host welcomed me. He was quite an interesting person, working with mentally disabled people, some of them in a very advanced stage. We discussed for a couple of hours, and I liked his direct way of speaking about things. He gave me the key, even if the next day I was leaving to Slovenia and probably we were not able to see each other. After some cultural exchange grapa-tuica, I went to bed, he went to work.

The next day I was supposed to be near the train station at 4, to meet Dinka, my old friend from Belgium and Mollina, and Alan, and to be picked up by Pietro, the trainer, with his car. I arranged a meeting with Elena, my next-host, for the night after the training. We had a walk around the city, visited the harbour, and after that she went with me to the meeting point with the guys from the training.

Exploring Belgium, south-east to north-west

2009-03-15T14:46:00.001+02:00

How i arrived in Belgium is an experience.

One night in Munich

2009-03-15T14:45:00.000+02:00

For a long time i wanted to see Munich and Bavaria.

Finland, 2nd-8th of February 2009

2009-03-15T14:03:00.002+02:00

February started as a month with many trips. I had a training in Finland and another one in Belgium. The one in Finland was called SOHO, a training on European Voluntary Service, between 4th-8th of this month. I came two days earlier, to have some time to visit Helsinki.

As many times before, i arrived in the city quite late in the night, and i was supposed to spend my first night at a couchsurfer's place. The deal was to send him a sms when i am taking the bus from the airport to the train station in Helsinki, and we will meet inside the station. Due to some problems, my sms didn't reach him, so i found myself at almost midnight without any idea where i will sleep that night. I tried to call him, but a finish voice was telling me something that i translated as "The owner is not available for the moment. Please try again later".

New Years Eve Reunion in Portugal

2009-03-15T14:02:00.001+02:00

I arrived in Lisboa with the rain that i carried with me from Barcelona.

Barcelona after Christmas

2009-03-15T12:25:00.003+02:00

For a long time i was thinking to start writting in English, because of my friends that I met in different trainings abroad. I think this can be a good start.

After a year with so many experiences, trips in Turkey, Belgium, Bulgaria, Serbia, Hungary, Sweden, Denmark, Spain, Iceland, UK, France i chosed to spend my New Years Eve in Portugal, in a reunion with my colleagues from FIT.

On my way to beautiful Lisboa, i arranged a stop in Barcelona, because i wanted to meet Fatima. After i spent the first days of Christmas with my family, i took the plane to Catalunya, arriving in the Gaudi's city quite late in the night. Arriving around 1 AM at my hostel, in the heart of the town, i met an interesting group of people from Norway and New Zeeland. We discussed for a couple of hours about music, life and trips, and because at 8 o'clock i woke up, my room mates didn't even noticed that somebody slept there :)

I met Fatima for a walk in the rainy Barcelona, having the company of the two little cousins of her, and La Rambla was our way to the sea. Being here in the summer, the city was a little bit different in december, and unexpectedly cold. I had my flight at 14.30 to Lisboa, so i had just a couple of hours free. As ussual, i said good bye to Fatima in the metro station, thinking about the next time when we will see each other.

European Youth and Sport Forum, Paris, 30 Noiembrie-6 decembrie

2008-12-18T21:37:00.002+02:00

DAY 1
Ma trezesc inainte de a suna alarma, pe la 7, intrucat Vlad, care imi este si colegul de camera, se trezeste si el pentru a merge la inot. Forumul se tine in alta parte, la Maison du sport, la vreo 2 statii de tramvai de Hostel Klemmerman, unde locuim. Drumul pe jos imi face bine J
Sunt putin derutat de ceea ce se intampla, intrucat am lipsit de la deschiderea din ziua precedenta. Ma prind din mers cum se deruleaza forumul si de regulile de functionare. Pranzul il servim la Cite Universitaire, la o statie de metrou de Maison du Sport. Sesiunea de dupa-amiaza e mai dificila, dupa masa, si ma lupt cu somnul.
Seara ies in oras cu o parte dintre colegii de training. Avem bilet pentru toate formele de transport pentru toata saptamana, asa ca ne putem misca liber. Mergem sa vedem Turnul Eiffel, si suntem nevoiti sa ne luptam sa trecem prin armata de vanzatori de suveniruri pentru a ajunge la casele de bilete. Platim 13 euro pentru a urca pana in varf, si schimbam 2 lifturi pentru a ajunge acolo. O data iesiti pe platform, ne luptam cu un vant aprig timp de 15 minute pentru a face poze si a ne bucura de o perspective larga a Parisului.
Inghetati bine dupa experienta de la inaltime, revenim la picioarele turnului, unde ne regrupam pentru a ne intoarce la hostel unde organizam si o mica petrecere pentru una dintre colegele noastre, pentru ziua de nastere.
DAY 2
Inca o data sar peste programul de inot de dimineata, pe care Vlad totusi nu il rateaza. Dimineata ma confrunt cu o stare de somn in auditorium, din cauza lipsei de interactivitate. Dupa coffee-break insa imi revin, si datorita unei discutii cu una dintre colegele din Danemarca, cu care schimb impresii despre starea sportului si educatiei in tarile noastre. Dupa-amiaza avem ONG market, unde prezentam exemple de buna practica din activitatile noastre. Initiez alaturi de o colega “Lectia de estoniana”, unde ii invatam pe ceilalti sa zica Tervi Sex, care de fapt inseamna noroc (cheers).
Dupa cina, iesim in oras. Ne oprim prima data la Notre-Dame, unde ne intampina si o ploaie destul de sacaitoare. Facem cateva poze si ne punem imediat in miscare pentru Turnul Eiffel, pe care nu toti au apucat sa il vada. Urmeaza inca o plimbare pe Champs-Elyssee, pana la Place Concorde, apoi Luvru. Evident il privim pe din-afara, intrucat e trecut de ora 10, dar putem privi prin geamul piramidelor. Ploaia, frigul si ora tarzie ne grabesc spre hostel, insa ne oprim la un bar pentru a mai vorbi la un pahar de bere.

DAY 3
Ziua a treia de training a fost dedicate pregatirii Pink Paper, documentul care va contine recomandari catre Comisia europeana si alti actori implicate in politicile de tineret si sport. Dupa pranz au fost programate vizite la cateva asociatii dar eu, din pacate, mi-am ratat grupul si am avut cateva ore libere in plus. Seara am avut parte de al doilea Shhhhhh! dupa FIT, intrucat m-am intalnit cu Delphine intr-un bar cochet langa Edgar Quinet. Am povestit putin despre ce am mai facut dupa trainingul din Suedia, am mai planificat activitati pentru revelionul ce urmeaza s ail facem in Lisabona cu o parte dintre ceilalti Fitteri.

Si mergem spre Paris...

2008-12-18T21:36:00.000+02:00

Dupa putine ore de somn, pregatirile pentru un nou drum reincep. Incerc sa imi aranjez toate lucrurile pentru European and sport Forum 2008. Drumul spre aeroport devine unul de viteza, intrucat trebuie sa ma intalnesc cu Mihai la Unirea, iar eu cu 2 ore inainte de plecare eram tot acolo. Iau un metrou, cobor la Aviatorilor, alerg de acolo la Arcul de Triumf,de unde iau un autobuz ce ma lasa la Baneasa. Aici ma intalnesc cu Vlad, colegul meu roman de la acest Forum. Cum nimic nu este intamplator in viata, Vlad se intalneste in aeroport cu una dintre prietenele lui, care este de fapt stewardesa in avionul nostru. Asa ca avem parte de un zbor mai mult decat placut, intrucat suntem invitati in primul rand, avem 3 stewardese care se ocupa de noi si facem conversatie cu ele, suntem serviti gratuit cu orice din lista, si nu suntem lasati niciun moment singuri. Si pentru ca lui Vlad nu ii plac foarte mult zborurile, are chiar o stewardesa care sa il tina de mana in momentele mai dificile ale zborului J Avem o aterizare dificila, care ne scutura intr-un fel de am crezut ca s-a rupt trenul de aterizare, dar trecem cu bine si peste asta.
Trecem de formalitati si ne urcam intr-un autobuz care sa ne duca din Paris-Beauvais pana in Paris. Coboram la Porte Maillot, unde ma intalnesc cu fosta mea colega de facultate, Gabi, si sotul ei, care vin cu o sampanie. Faina chestie, mai ales ca sunt lasat sa deschid sampania. Cu bagajele dupa noi decidem sa mergem pe Champs-Elyssee, care sunt destul de aproape. Bem o bere intr-unul dintre baruri si apoi ne indreptam si noi spre hostelul unde locuim pe perioada Forumului. Deja e destul de tarziu, dupa 11, asa ca nu mai gasim decat putini dintre colegii nostri, si socializarea nu mai dureaza decat putin.

Unitate si prietenie, Alba Iulia, 28-29 Noiembrie 2008

2008-12-18T21:35:00.002+02:00

Sfarsitul lunii ma duce spre Alba Iulia.

http://picasaweb.google.fr/iulian4180/UnitateSiPrietenie?authkey=sJdQH8osRQY#

Predeal-Brasov, 12-21 Noiembrie 2008

2008-12-18T21:32:00.001+02:00

O perioada incarcata prin numarul de evenimente.

2008-12-18T21:31:00.000+02:00

London, 5-8 October 2008

2008-10-12T21:11:00.001+03:00

to be continued...

Iceland, 29th of September - 5th of October, 2008 - European Citizenship

2008-10-12T21:10:00.000+03:00

to be continued...

Barcelona, 22-25 September 2008

2008-10-12T21:09:00.002+03:00

to be continued...

Malaga, 21st and 22nd of September, 2008

2008-10-12T21:09:00.001+03:00

to be continued...

Granada ... for my birthday!

2008-10-12T21:08:00.000+03:00

to be continued...

Training for Trainers in Global Education, 14-23 September 2008, Mollina, Spain

2008-10-12T21:07:00.001+03:00

to be continued...

Life after FIT

2008-10-12T21:06:00.000+03:00

to be continued...

Despre proiectul cu UNSR

2008-10-12T21:04:00.002+03:00

va urma...

Training for Trainers Asia-Europe, 3-9 Iulie 2008, Predeal

2008-10-12T21:04:00.001+03:00

va urma...

Serbia, 16-23 Iunie 2008

2008-10-12T21:03:00.004+03:00

Drumul spre Serbia a trecut si prin Ungaria. Am ales sa zbor spre Budapesta, si de aici sa iau trenul spre Subotica, cel mai apropiat oras, din cate am inteles, de granita sarbo-maghiara. Destinatia mea finala era Palic, o cocheta statiune langa Subotica.

In avion mi-am petrecut timpul cu un coleg din reteaua de multiplicatori Tineret in Actiune, care intre timp si-a gasit un job in capitala Ungariei. Tot el m-a lasat si la Gara Keleti, de unde am luat trenul. Ajuns dupa mai putin de 4 ore in Subotica, m-am urcat intr-un taxi, si am inceput sa admir orasul, neasteptat de frumos. Soferul a inceput sa ma intrebe chestii in sarba si germana, i-am spus ca stiu engleza si franceza. Pe la jumatatea drumului mi-a venit sa-i zic ca sunt din Romania, si imediat omul s-a luminat la fata si a inceput intr-o romana putin stricata sa imi povesteasca despre nevasta lui romanca :) Cand am ajuns la pensiunea din Palic, ne-am despartit ca niste prieteni.

Camera pe care am primit-o e cea mai mare dintre toate, dar o si impart cu inca doi baieti, amandoi din Macedonia. Cumva, in urma unei petreceri, a aparut pe usa noastra un afis pe care scria "The three kings". Greu sa imi amintesc conexiunile de atunci.

Ce mi-a ramas intiparit este insa o "mosie" a persoanei ce detinea si pensiunea noastra, o proprietate frumoasa, cu un conac, vie, un loc pe care pasteau cai si ponei, inconjurati de un lac, un foisor pus pe apa unde ne-am desfasurat cateva sesiuni de training, lectia de calarie si extraordinara cina luata acolo. Aaaa, si Festivalul folk, unde mi-am petrecut mai multe seri cu muzica buna si bere buna, si l-am ascultat pe Vlatko Stefanovski, recomandat drept unul dintre cei mai buni chitaristi ai lumii.

Team-building cu Renault, 13-15 iunie 2008

2008-10-12T21:02:00.001+03:00

Team-buildingul cu Renault marcheaza practic inceputul colaborarii mele cu Vision Consulting. Desi lucram impreuna la conceperea diferitelor programe de mai multa vreme, acest eveniment este primul cu care "iesim in lume" impreuna :)

Pe o vreme incerta, pe platoul Bucegilor, am plecat in cautarea comorii ascunse de Motoc, iar eu am fost in rolul spiritulul calauzitor. Rol de care m-am achitat bine, chiar daca am oftat putin ca nu am avut si eu timp sa ma dau cu tiroliana.

Am avut un grup fain si petrecaret, ne-am simtit cu totii bine si nu am facut rabat de la efort.

Intoarcerea spre Bucuresti ne-a adus o intamplare nefericita, chiar in fata noastra avand loc un accident foarte urat, o caruta intrand lateral intr-un Logan, iar eu am vazut persoana din caruta zburand multi metri inainte de a atinge pamantul. Incerc de cateva minute sa mai scriu ceva despre asta, dar mi-e dificil, intrucat nici nu stiu daca acel om a supravietuit sau nu... Viata e atat de firava uneori...

Istanbul, 20-28 mai 2008

2008-10-12T12:08:00.008+03:00

Priveliste prin geamul salii de training

Asfintit de soare, din sala de training

In timpul coffee-breakului, in curtea centrului, cu Rachid (Maroc) si Kurt (Malta)

Hilal, Nina (Israel), Fatima, Mary (sora Ninei), Mahmud - sus, si Caglayan si Mahomed (ambii Turcia) - jos

Damiano (Italia) fascinat de pisici

Hilal si Fatima

Khalid (Iordania) si Fatima

Khalid si Asraa, ambii Iordania, in costume traditionale

Aghsan si Salim, doi buni prieteni din Palestina

Eu, in fata Moscheei Albastre

Tot eu, in interiorul curtii Moscheei Albastre :P

Cupola Moscheei Albastre

Privire spre Bosfor, din curtea Moscheei Albastre

Eu, Fatima, Nina, Hilal si Mary, in biserica armeneasca

Vorbind despre LECUPO

Eu, Bosforul si Turnul Galata, in departare

Se mananca scrumbii pe vasul asta :)

Plimbare pe Bosfor

Eu si Fatima

Undeva in departare se vede Hagia Sofia

Mini-orase :)

Steagul Turciei, nelipsit :)

Eu si Salim

Moschee pe apa

Sub podul ce leaga Europa de Asia

Aproape simetric :)

Om la apa :P

Se vede tarmuuuuuul!

Ne intoarcem

Aproape de zidurile ce imprejmuiau Constantinopole

Bridges ... intercultural bridges

Nu ma repet ... dar e mare podul asta

Priveste-ma in ochi ... pardon, ochelari :))

Bosfor, turnul Galatei

Cine-i mai inalt?

Si un apus de soare, ultimul in Istanbul

Fugind de sau spre mine, m-am intors in tara care mi-a oferit momente unice. Si, dupa cum mi-am promis in februarie, cand nu am avut timp sa vizitez foarte mult Istanbulul, de data aceasta voi petrece nu mai putin de 8 zile aici. Organizatia mea, LECUPO, este partener la un training numit Intercultural Bridges, si pentru ca fiecare partener trimite 2 participanti, am decis sa o iau cu mine pe Cristina.

In aeroportul Ataturk ne-au asteptat 2 baieti, care ne-au condus la hotel. Am impartit camera cu Hilal, din Israel, si Marco Polo (chiar asa il cheama), din Portugalia. Pentru ca acest articol il scriu in octombrie, dupa alte experiente, pot spune ca Hilal mi-a fost cel mai bun coleg de camera ever :) Am devenit buni prieteni, si am trecut amandoi prin cateva lucruri care ne-au apropiat.

A fost un training in care diversitatea a fost la ea acasa, de la participanti, veniti din Italia, Portugalia, Malta, Romania, Bulgaria, Palestina, Israel, Iordania, Egipt, Moroc si Turcia, de diferite religii, si pana la activitatile complexe la care am participat. Cateva informatii puse la dispozitie de organizatori pot fi gasite la http://www.dem.org.tr/projeler/AB_Genclik_Projeleri/interculturalbridges.html

Pentru a ne demonstra ca un training pe dialog intercultural nu se tine numai in sala, ci isi extinde limitele spre comunitatea in care traim, inca din prima dimineata trainerii ne-au trimis sa exploram imprejurimile. Profitand de faptul ca deja cunosteam putin acea parte a Istanbulului si datorita prezentei unui participant turc in grupul meu de "explorare", am ajuns si pana la cele doua moschei, Hagia Sofia si Sultan Ahmet (cunoscuta si drept Moscheea albastra), apoi ne-am plimbat putin prin Bazar :D

Unul dintre lucrurile deosebite din timpul acestui training a fost vizita la unul dintre Imamii Moscheei Albastre. Alaturi de grupul nostru, am petrecut in jur de o ora in biroul acestuia, ascultandu-l si punandu-i intrebari. Negresit era un om foarte citit. Nu s-a ferit de anumite subiecte pe care le consideram tabu. Ceea ce am aflat nou este ca oricine poate fi imam, daca are un grup de persoane ce se roaga, si daca are cele mai vaste cunostinte religioase, pentru a conduce rugaciunea. Chiar Mahmud, organizatorul nostru, este imam intr-o moschee din apropierea centrului. Dupa aceasta vizita, am mai facut una, intr-o biserica crestina, armeneasca, unde am aflat greutatile pe care le-a intampinat preotul pentru a-si crea o circumscriptie in care sa predice.

De asemenea, am aflat multe lucruri despre musulmani, despre faptul ca nu exista semnul egal intre islamism si arabi, despre traditii, de la Fatima, persoana care si-a pus amprenta asupra vietii mele dupa acest training. Am inceput sa citesc mai mult despre religii, despre diferente, asemanari, despre conflicte, etc. Fatima locuieste din septembrie anul acesta in Barcelona, unde face un master pe dialog intercultural, dar a trait in Agadir, Maroc. Nu este de origine araba, desi este musulmanca, ci berbera, un popor ce locuieste in Africa de Nord (Magreb), care a fost apoi cucerit de catre arabi. Din ce am inteles exista un soi de conflict intre berberi si arabi, intrucat o parte a arabilor nu vor sa recunoasca identitatea berbera.

O alta experienta faina a fost plimbarea cu un vaporas pe Bosfor. Timp de 4-5 ore am tot navigat, am facut multe poze si ne-am distrat pe cinste. Acea zi am incheiat-o intr-un restaurant de sub podul Galata, pe un fel de promenada. Am avut surpriza cand ne-a venit nota de a observa ca mai avem tot felul de taxe, cum ar fi taxa de serviciu (sau bacsis :P), o suma in plus pentru painea servita, etc. In afara de cei ce locuiau in Istanbul, pentru toti ceilalti bacsisul inclus in nota de plata a fost o noutate.

In ultima noastra zi am mancat la un restaurant cochet, pe un ponton dragut, iar apoi am gustat o felie de tort intr-un parc din apropiere, intrucat era ziua unuia dintre prietenii lui Mahmud. Am stat impreuna cu toti ceilalti pana pe la 5 dimineata, incercand sa prelungim ultimele momente. S-au varsat cateva lacrimi a doua zi, iar eu am trait o parte din sentimentele pe care le-am trait la primul meu Training of trainers, in ultima zi. A fost ca o confirmare ca ma atasasem de acest grup, cu care am incercat sa pastrez legatura, cu o parte a acestuia aplicand la cateva evenimente.

Inainte sa plec am primit de la Hilal o camasa pe care o admirasem cu cateva zile inainte, iar eu i-am daruit o sticla de tuica pe care o pastrasem, si despre care am auzit ca a avut mult succes in Israel :) Ultima persoane de la care mi-am luat la revedere a fost Marianne, care a varsat cateva lacrimi cand ne-a imbratisat pe mine si Cristina, in aeroport. Ea si Hilal au inceput o frumoasa relatie, care e inca frumoasa si acum (1 octombrie 2008). Ma bucur mult pentru ei, sunt un cuplu fain, ce nu a trecut prin momente usoare.

Am alergat spre mine...

Spre mine II

2008-08-14T12:50:00.004+03:00

E 14 august 2008. Doua Andree ma determina sa pun si eu mana pe condei (a se citi degetele pe taste), si sa incerc sa umplu goluri de crampeie :)

Nu m-am pierdut, sunt inca in viata, doar ca am avut impresia in ultimele luni ca viata mea a fost precum un carusel in care eu vad imaginile cu repeziciune. Nu mi-a fugit pamantul de sub mine, ci doar eu am dat mai repede din picioare.

A fost o perioada pliiinaaaa, si chiar am fugit spre mine, dupa cum ziceam pe 20 mai. De fapt pe 20 mai mi-am lansat o intrebare. Fug spre ceva sau fug de ceva? Poate invatatura principala din aceasta perioada a fost ca de fapt alerg de mine sau spre mine. Am trait lucruri interesante, unele m-au umplut, altele m-au golit, trenul asta a meritat toti banii :D Am mai vizitat niste locuri noi, am cunoscut oameni noi, m-am indragostit, mi-am luat niste proiecte si niste traininguri interesante, m-am dat cu capul de niste pereti, mi-am promis ca o luna nu pun tigara in mana, asa ca unele persoane dragi mie mi-au mai dus tigara spre buze din cand in cand, iar acum imi trag concluziile, imi pregatesc ultimele evenimente din tara si plecarile spre Danemarca, Suedia si Spania. Voi avea o luna septembrie plina de drumuri, cum ii sade bine calatorului.

Voi scrie articol cu articol ce am mai trait, nu despre tot, ci doar despre ce consider ca mi-ar placea sa recitesc in viitor. Bune si rele ...

Spre mine...

2008-05-20T02:10:00.005+03:00

Era si timpul... Caut sau fug? Adica alerg spre ceva sau alerg de ceva? La mine uneori se apropie notiunile astea ... periculos de mult.

Sa vedem cum o fi de data asta. Bat cu degetul in laptop, caci nu mai stiu ce sa scriu. Fac bagaje si ma gandesc ce scriu intr-un bilet...

Fac loc, pentru alte lucruri care trebuie sa se aseze ... pe unele le mut, pe altele ar trebui sa le arunc, si sper sa pot...

Cand a plecat Mihai spre Nepal, i-am zis Vaya con Dios...

Destination: Plovdiv

2008-05-20T02:08:00.001+03:00

Nu am stat mult acasa si am plecat pe 3 aprilie spre Plovdiv, Bulgaria. Merg ca si participant la un training numit Religion, Culture, Society. Calatoresc cu un alt participant roman, cu masina lui. Nu ne oprim decat de 3 ori, o data sa ne cumparam palarii si obiecte traditionale romanesti, apoi in vama, apoi undeva pe drum sa ne dezmortim. Ziua e foarte frumoasa, codrul verde :)

Ma reintalnesc cu Daniela, traducatoare la Forumul Intercultural de la Timisoara, si cu Francesco, participant la Face it, in Belgia. Ma bucur de revederea cu amandoi. Programul: ziua training, seara distractie, fie in cluburi, fie la receptia hotelului. Intr-una din dupa-amieze merge sa vizitam mai de indelete centrul vechi al orasului, unde ne atrage atentia Teatrul Roman, unul dintre cele mai bine conservate din partea asta de Europa.

Profit de preturile relativ mici pentru a-mi face niste cumparaturi, si chiar ma mandresc cu ce am gasit. Am avut consultant pe shopping: o cipriota foarte simpatica. De fapt intre cei 4 romani si cele 2 cipriote s-a legat o prietenie frumoasa. Poate vara urmatoare mergem in Cipru :D

Ne intoarcem spre Bucuresti pe o alta ruta, prin Troian si strabatem muntii ... iar Cosmin face un traseu de curse pe serpentine, eu ma rog sa ajung cu stomacul la locul lui de partea cealalta (a muntelui). Capitala noastra proaspat trecuta printr-un Summit NATO pe care eu l-am ratat pe intampina cu o caldura sufocanta.

Experiencing Belgium

2008-05-20T02:07:00.003+03:00

A doua zi am cunoscut si toata echipa de traineri, si am intampinat-o si pe Zvezda, bulgaroaica pe care am cunoscut-o in Berlin. Ea era surprinsa ca ma vede, eu stiam ca ea va fi aici.

Primele zile de training am lucrat destul de mult pe diverse metode de training. Am primit numeroase hand-out-uri cu informatii. In ultimele zile ne-am impartit pe workshopuri, ne-am organizat singuri timpul de lucru. Eu am facilitat o piesa de teatru-forum, cu alte 4 persoane. Scenariul pe care l-am ales a fost violenta in scoli. In rolurile principale: Opresatul - Vinzenz (Germania), Opresorul - Josh (Anglia), aliatul opresorului - Zvezda (Bulgaria), personaj neutru - profesorul Chris (Grecia). Am avut putin timp de pregatire, si de aceea m-am declarat satisfacut de cum a iesit, si de ce am reusit sa facem intr-o ora jumatate, cat am avut la dispozitie. Oricum am primit cel mai mult timp, asa ca nu am putut comenta :)

Mi-am dat seama insa ca Josh s-a incarcat destul de mult din cauza personajului tau, si ca nu am avut timp sa facem o ventilare la sfarsit, pentru ca imediat a urmat un alt workshop. Asta a fost si nemultumirea mea, pe care am impartasit-o si trainerilor, faptul ca nu aveam timp sa iesim dintr-o activitate si sa respiram putin, ca intram in alta, in care trebuia sa fim pregatiti. Mai ales la final de zi eram ca niste boxeri de categoria grea care se tin inca pe picioare, dar sprijinindu-se unul de celalalt.

Am avut timp si de o vizita in Bruxelles, unde bineinteles ca ne-a prins si ploaia. Binecunoscuta vreme din asa-numita capitala a Europei nu a vrut sa se dezica, asa ca o parte a vizitei am stat sub umbrele.

Am terminat trainingul chiar in Pastele catolic. Am primit oua de ciocolata, o parte le-am mancat, o parte le-am impartit, iar o parte le-am adus in tara pentru prieteni apropiati. Unul dintre angajatii de la Hanenbos ne-a dus cu masina pana la gara, iar noi i-am scris Paste fericit in limbile tuturor participantilor. Ne-am luat la revedere pe peron, iar eu l-am asteptat cuminte pe Mathias, prietenul meu belgian la care urma sa mai stau 3 zile.

Ne-am intalnit in scurt timp, si am plecat spre satucul lui, dupa cum l-a denumit. Satuc pe care ar fi invidiosi multi, un fel de cartier rezidential cu case frumoase si gradini superbe. Mi-am lasat bagajul si am plecat in Olanda dupa cumparaturi, intrucat nu gaseam mai nimic deschis in Belgia. Dupa ce ne-am asigurat ca avem tot ce ne trebuie, ne-am intors in Belgia, dar nu ne-am dus acasa, si am plecat sa vizitam Gent. Oras frumos, dar nici aici ploaia nu ne-a menajat. Asta nu a stat in calea fericirii noastre, ci ne-am plimbat nestingheriti, intre pauzele de bere in diferite baruri.

Ce e uimitor in Belgia e cultura berii. Ai putea sta o noapte intreaga ascultand un barman povestindu-ti istorii ale diferitelor tipuri de bere. Si au peste 1 000 tipuri diferite de bere, dar diferite ... nu ma refer la acelasi gust sub o alta eticheta. Asa am aflat ca berea Jupil e fabricata numai cu apa din raul Jupil, ca fiecare bere are propriul ei pahar, cu o forma specifica, cu un anumit fel de a turna berea in pahar, etc. Am incercat si ceea ce numesc ei special beers. Si am inteles de ce Mathias mi-a zis sa am grija cum beau genul asta de bere, pentru ca te trimite la somn mai repede :) As recomanda oricui macar sa incerce Duvel, Chimay, etc.

In ultima mea zi am pornit dimineata spre Bruxelles. Mathias are un part-time job aici. Asa ca pe la 9 m-a lasat in fata Atomium-ului. Dupa ce am intrat si am terminat turul, am fost cam dezamagit ca am platit banii pe bilet. Dar noh ... macar mi-am domolit o curiozitate. Am aruncat o privire la Stadionul Roi Boudoin, pentru ca tot era in apropiere, apoi am luat metroul spre centru. La 3.30 trebuia sa ma intalnesc cu Mathias langa Brussels Central.

Am avut parte de o placuta surpriza in Grande Place. In timp ce hoinaream, m-am intalnit cu Emilie, o belgianca pe care am cunoscut-o in Mardin, si care isi facea EVS-ul in Istanbul. Venise si ea acasa pentru Paste. Mai era cu doua prietene, si am decis sa mergem sa mancam. Din poveste in poveste ... ce aflu ... una dintre fete imi spune ca a cunoscut un tip super funny din Romania ... si ca numele lui e ... "tell me a common name in Romania" ... "Mihai?" ... "yes, yes, Mihai, and the last name is ... i don't remember Iorda .... Iorda..." ... "Iordache?" (intreb eu) .... "yes, yes, Iordache" ... adica Mihai, colegul meu din Lecupo si prietenul meu din afara Lecupo :)

Am aflat ca s-au cunoscut undeva prin Turcia, si ca mai pastreaza legatura ... asta da surpriza, nu? :D

La 3.30 ma intalnesc cu Mathias, imi iau bagajul si coboram spre trenul ce ma va duce la Brussels Midi, si de acolo cu busul spre aeroport. Imi iau la revedere de la prietenul meu, cumpar cateva cutii cu ciocolata, si fuga spre tren. In Brussels Midi pierd primul bus, deja plin, si incep sa am emotii ca mai prind avionul. La 7 ar trebui sa decoleze, e deja 4.30. La 4.50 insa pornesc spre aeroport, pe la 6 ajung, si datorita unei intarzieri a avionului am timp si de o bere cu doi romani pe care i-am cunoscut acolo.

Predeal - Bucuresti - Bruxelles - Halle, 15 Martie 2008

2008-03-24T16:16:00.003+02:00

Somnul putin si-a spus cuvantul pe drumul dinspre Predeal spre Bucuresti. Am trecut pe acasa pentru vreo ora, mi-am mai luat ceva lucruri si am plecat spre aeroport. Acolo urma sa ma intalnesc cu Crina, o colega din ToT-ul meu. Desi ma ingrijoram, am ajuns la timp, asa ca am mai putut sa ne povestim ultimele peripetii. O parte din zborul spre Bruxelles l-am dormit. Ajunsi acolo, am avut ceva "necazuri" intrucat am coborat printre ultimii din avion, si ne-am apucat de facut poze pe pista, iar usa care ducea spre interior, pentru a ne lua bagajele a fost inchisa. Asa ca au inceput cei de acolo sa se agite, pentru a ne duce intrauntru, numai ca nimeni nu avea cardul de acces.

Reusim in sfarsit sa intram, ne luam bagajele si iesim spre un shuttle bus care sa ne duca la Bruxelles Midi, gara de unde trebuia sa luam trenul spre Halle, in imediata apropiere a capitalei belgiene. Reusim sa prindem trenul in ultima fractiune de secunda. Inainte sa ne facem confortabili, controlorul ne abordeaza si din discutia cu el aflam ca trenul nu va opri in Halle, si ca va trebui sa coboram mai departe. Ne trezim asadar in Braine-Le-Comte, intr-o gara cam intunecata si o ploaie de te rodea la suflet :P Il sunam pe organizator, care ne spune ca va veni sa ne ia cu masina, dar trebuie sa mai asteptam pentru ca va face vreo ora pana la noi. Asa ca ne punem pe asteptat ... si asteptat ... si dardait...

In fine, ajunge, ne urcam in masina alaturi de o alta colega si de Brecht (organizatorul), si plecam spre Hanenbos, centrul de training unde vom sta. Ajunsi acolo suntem primiti cu aplauze de restul participantilor, suntem serviti cu bere, stam la povesti, iar somnul vine normal in primele 5 secunde dupa ce ma asez in pat ...

Management organizational, 9-15 Martie 2008

2008-03-24T16:15:00.001+02:00

Venirea mea la trainingul asta a fost una "cu cantec". Adica am pregatit trainingul cu Chris si Lumi, am fost si un weekend la Bujoru pentru a lucra linistiti, iar cu cateva zile inainte de training am aflat bomba. Am trecut pe la ANSIT sa iau materialele pentru training, si aici aflu ca nu e loc decat pentru doi traineri, si ca nu se poate rezolva cu masa si cazarea echipei noastre de trei.

Dupa o mica sedinta stabilim ca vom merge toti trei, si vom imparti si camera. Cum grupul era de peste 40 de persoane, am stabilit 2 grupe de lucru, Lumi si Chris "sefi de grupa" iar eu voi lucra cu ambele grupe, fiind prezent cand intr-o parte, cand in alta. A fost ceva interesant, chiar m-am simtit foarte bine in aceasta ipostaza.

Grupul a fost unul petrecaret, adica am tot fost invitati la petreceri, iar noi am incercat sa raspundem prezent in cat mai multe cazuri :) Apoi au fost create niste proiecte foarte interesante, cu care participantii nostri si-au dat si examenul, fiind laudati de comisie.

Pentru ca in ziua in care era programata plecarea grupului eu trebuia sa plec spre Belgia, mi-am propus sa plec cu o seara inainte. Plan esuat, nu am rezistat la insistente, asa ca am ramas si la petrecerea de final. Petrecere care s-a terminat in jur de 6 dimineata, asa ca am dormit si eu pana la 8, si apoi fuga spre gara. Nu cred ca plecase bine trenul din gara Predeal cand eu am si adormit ... gandindu-ma ca in cel mai bun caz petrec o ora acasa, si apoi fuga spre aeroport...

Managementul proiectelor, Predeal, 20-26 februarie 2008

2008-03-24T16:14:00.003+02:00

Gandurile astea despre un training tinut in iarna, in februarie, le scriu pe o caldura torida, a lunii iulie. Se pare ca nu intamplator cine imi deschide blogul gaseste scris "Ceea ce imi amintesc despre ceea ce traiesc" ... sau ceva de genul...

Hai sa vedem ce imi amintesc cu adevarat, adica ce amanunte mi-au mai ramas in minte dupa atatea luni. Multe lucruri se pierd, amintiri frumoase dispar cu timpul, si probabil ca acest blog se lupta cu el insusi pentru a-si crea o identitate. Am spus ca il scriu pentru mine si prieteni, pentru mine sa imi amintesc peste ani ceea ce am trait candva, pentru prieteni sa vada pe unde mai sunt si ce traiesc. In cazul de fata, exercitiul nu tine, intrucat imi voi pune ganduri despre ce a fost mai demult, nu despre ce am trait atunci...

Stiu ca primul picior pus in Predeal cand am coborat din tren a fost intr-o zapada in care bocancul mi-a intrat multi centimetri. M-am zbatut sa ajung la complex, luptandu-ma nu numai cu nametii, ci si cu oboseala dupa Turcia. Chestie interesanta: Mihai, colegul si prietenul meu, urma sa fie participant. Asa ca ... l-am trimis la cealalta grupa, tinuta de o colega :P

Am numit cele 2 grupe Tigrisorii si Panterutele, ca ne-am plictisit de culori, iar eu am fost Panterul Sef :D Pentru ca Mihai nu era singurul om pe care il cunosteam, tot ce insemna om cunoscut am trimis la grupa cealalta, sa aiba alta experienta. Ce ma bucura este faptul ca am cunoscut niste oameni faini, cu care am pastrat legatura pana si acum. Oameni cu care poti sa si lucrezi, poti sa te si distrezi, cum au dovedit iesirile in cluburi, parcuri, terase, etc.

Pentru ca incerc si eu sa devin o persoana mai structurata, voi scrie mai jos ...

Lucruri bune: oameni interesanti, de la care am invatat multe; priveliste frumoasa; aer curat; m-am implicat mult sa iasa bine; am avut resurse energetice aproape suficiente; feedback bun; relatii de viitor.

Lucruri invatate: nu te prezenta in fata participantilor cu un material prin care nu ai avut timp suficient sa il parcurgi (mi s-a intamplat cu Matricea cadru logic) :P

De imbunatatit: organizarea de inaintea trainingului si mai ales stabilirea realista a deadline-urilor.

Mardin, sau locul unde mi-am regasit linistea

2008-03-24T16:13:00.005+02:00

Drumul spre Mardin a insemnat un continuu somn pentru mine, acesta nefiind tulburat nici de turbulentele prin care a trecut avionul, nici de stewardesele care incercau sa imi spuna sa imi inchid mp4 playerul, ca interfereaza cu aparatura de zbor. Intamplator am calatorit langa doi dintre colegii mei de la seminar, dar acest lucru aveam sa il aflu de abia la hotel, intrucat si ei au facut acelasi lucru ca si mine: au dormit.

Ajuns pe aeroportul din Mardin, mi s-a intamplat lucrul de care ma temeam: nu mi-am gasit bagajele :) Asa ca a trebuit sa am o lunga discutie cu cei din aeroport, care incercau sa imi explice intr-o engleza avariata ca imi vor sosi bagajele zilele urmatoare. Cand intr-un final ajung la hotel, dupa ce trec pe langa niste masini militare super-blindate ce erau acolo pentru a securiza zona in conflictele cu PKK, ma zbat intre dorinta de a imi continua somnul neimplinit si de a iesi cu un un grup ce voia sa viziteze orasul. Imi urmez colegul de camera, olandezul Yaap, ne urcam cu totii intr-un autobuz si ne indreptam spre centrul orasului. Vizite in bazar, la o moschee, la o cafenea unde gustam diferite lucruri. Cel care e servea ne intreaba daca dorim o cafea speciala, luam pana la urma, si ma trezesc cu un recipient de marimea unui degetar, cu un strop de cafea in el. Stropul insa delicios ... iar eu asteptam sa vina cana cea mare, crezand ca portia primita a fost doar pentru gustat. Se pare ca nu ... :)

Mi-e teama putin de stradutele micute din preajma bazarului si de reactiile oamenilor de acolo fata de noi, asa ca studiez cu mare atentie ce e in jur. Se face frig afara, si decidem ca e timpul sa ne intoarcem la hotel. Printre altele, aflam ca proprietarul e o persoana foarte conservatoare, si nu avem voie sa consumam alcool la restaurant sau in spatiile comune, asa ca prima intalnire de socializare s-a desfasurat in camera mea si a lui Yaap. Cum si mare parte din urmatoarele seri am fost tot gazde, la finalul trainingului am introdus si noi o evaluare a activitatilor din camera, deja celebra, 109.

Trainerii ne-au creat un cadru numai bun, relaxant cand a fost cazul, provocator cand s-a simtit nevoia. O echipa implicata, atenta la nevoile participantilor. Alaturi de ei, Marius, raportorul din Lituania, care ne-a oferit in fiecare dimineata Mardin Times, cotidianul cu cea mai mare vizibilitate din zona :D de fapt reportaje despre training si din afara lui...

Pe masura ce timpul trecea, eram cuprind de o liniste din ce in ce mai evidenta, de o stare a sufletului pe care nu stiu daca o mai simtisem vreodata. Ajunsesem sa ma plimb pe strazile orasului vechi fara vreo temere, fara vreo retinere. Ce imi va ramane intiparit in minte pentru totdeauna a fost sentimentul de ospitalitate pe care nu l-am resimtit niciodata asa. Ne credem ospitalieri daca ne invitam prietenii la noi acasa si ii tratam bine. Daca suntem amabili cu ei. Intr-o dupa amiaza, pe cand ma plimbam alaturi de Selma, o alta persoana ce imi va ramane in suflet, am trecut pe langa un minuscul magazin in care un om isi manca pranzul. Am tras cu ochiul, curios, spre farfuria lui. Omul m-a vazut, s-a ridicat si a venit spre mine cu farfuria sa, oferindu-mi-o. Ma uit spre Selma, iar ea ma incurajeaza sa gust. Pofticios din fire, am mancat cam jumatate de farfurie. Stiu, sunt lacom cateodata :D Am intrebat-o apoi pe scumpa mea prietena turcoaica daca ar trebui sa ii dau niste bani omului acela amabil. Mi-a raspuns ca daca as face asta, acel om s-ar simti dezamagit, chiar jignit, deoarece i-as pretui gestul in bani. M-am trezit pocnit ca de o bata in capatana, dandu-mi seama ca am inceput sa pretuiesc atat de multe lucruri intr-un echivalent financiar, incat aproape ca am uitat ca unii oameni fac ceva pentru tine doar pentru ca vor sa ofere ceva ...

Si nu a fost singurul gest pe care eu si grupul meu l-am primit ca si semn de ospitalitate. In tintele noastre din timpul study-visiturilor, in cafenele, biserici, moschei, barbieri (un alt loc extraordinar de socializare), bazar, etc, oamenii ne-au invitat la ei, ne-au servit cu ceai, cu mancare, cu cafea, cu tot ce puteau, si ...culmea, nu asteptau nimic altceva decat sa iti petreci ceva timp cu ei si sa le zambesti. Ma uitam la fetzele lor in timp ce imi ofereau ceva. Erau asa de sincere ca ale unui copil. Aveau un zambet neumbrit, cu toate ca o duceau destul de rau dupa standardele noastre. Munceau din greu pentru ce aveau, si totusi in momentul in care erau cu tine, nu erau cu gandul la drumurile pe care trebuie sa le faca, la lucrurile pe care trebuie sa le care, sau la facturile pe care trebuie sa le plateasca.

M-am gasit suspendat in timp. Golit de ganduri, de preocupari, de bucurii, de tristeti, de tot. Asta se intampla la cel mai frumos apus de soare din viata mea. undeva aproape de culmea dealului-munte, ce-o fi, unde era cocotata cazarma militara. Am urcat cu grupul meu de study-visit, am ajuns la maximul de altitudine pana unde puteam urca, si apoi doar am stat. Ma uitam spre tinuturile aride din stanga, spre Mesopotamia din dreapta, spre soseaua ce serpuia deja luminata de masinile ce veneau spre sau paraseau Mardin. In stanga inca lumina zilei. In dreapta un amestec de culori. Un albastru inchis, si un galben spre portocaliu. Ala a fost momentul meu de varf. Momentul in care ... doar am fost, nu am avut prezent, nu aveam viitor. Sa tot fii...

Nu stiu cat am stat in starea aia, dupa ce ne-am si pozat pentru a incerca sa prindem macar o farama din ce vedean noi acolo ... apoi am inceput coborarea, pe o alta parte, foarte putin luminata, si strabatura de umbrele unor persoane pe care nu apucai sa le vezi la fatza ...

Nu pot sa zic ca ma chinuia sentimentul plecarii ... Am avut un ultim party in care ne-am deghizat in animale, imitand Arca lui Noe. Eu m-am trezit cu trompa si urechi mari. Am stat pana spre dimineata alaturi de cel mai zgomotos grup al hotelului, incercand sa prelungim sederea cat putem.

A doua zi ne-am impartit in doua grupuri de plecare, unul care lua avionul din Diyarbakir, altul din Mardin. Ajuns la biroul unde trebuia sa imi fac check-in, sunt recunscut de un angajat al aeroportului, care si-a amintit de bagajele mele, ajunse intre timp. Ma saluta cordial, isi cheama si alti colegi si ma trezesc brusc inconjurat de alte persoane. Nestiind daca sa ma simt ridicol sau bine, am zambit tamp. Mi-am dat seama ca e cazul sa ma simt bine atunci cand m-am condus si si-au luat la revedere de la mine.

Good bye, mister!

Good bye, Mardin!

Friendship

2008-03-04T12:31:00.003+02:00

Let me show you what your friendship means to me...

Closest thing to crazy

2008-02-29T13:29:00.001+02:00

Pentru sufletul tau...

Experiencing Istanbul

2008-02-18T17:00:00.003+02:00

Prima poza in Taksim Square
Intre Europa si Asia
Infruntand vantul
Spre moschee
Promenada de sub pod... Hagia Sofia
Privind spre mare...
De asemenea...
Eu, Melinda si o moschee
Interiorul moscheei

In Bazar
Plimbare prin Bazar
La un ceai
Bosforul noaptea
Tramvai in Taksim

Astept de ceva zile sa scriu. Nu am avut niciun minut in care sa reusesc sa fac asta. Eram asa nerabdator sa imi povestesc ... sa imi las scris ultimele experiente. Din frica sa nu uit amanunte, sa ratez vreo traire. M-am intors acasa dupa experienta turceasca, si acum am timp pentru asta, desi sunt multe lucruri care ar trebui sa ma preseze. Dar nu ... pentru ca cel putin acum am rabdare, m-am intors detasat si gata sa privesc lucrurile din unghiuri noi ... si sunt atat de multe unghiuri.

Mi-am inceput calatoria pe 12 februarie. Bucuresti-Istanbul, Turkish Airlines. Ajuns pe aeroportul Ataturk, dupa ce mi-am luat viza, m-am intalnit cu o veche cunostinta, Melinda, de la un alt seminar pe Dialog Intercultural. Ne-am aranjat amandoi calatoria spre Mardin in asa fel incat sa petrecem o zi in Istanbul. Am ales sa mergem cu un autobuz ce facea mai mult timp pana in Taksim, destinatia noastra, dar care ne-ar fi putut oferi mai multe lucruri privirii, fiind amandoi la prima experienta turceasca. Ajunsi in Taksim Sqaure, am incercat sa ne folosim de detaliile primite pentru a gasi Chill Out hostel, gazda noastra pentru o noapte. Ne-am plimbat pe Istiklal Street, si am luat pulsul celui ma petrecaret cartier al orasului. Ne-am lasat bagajele, si am plecat sa exploram. Am coborat spre Bosfor pe stradutele colorate si pline de viata, iar langa apa am "gustat" puternicul vant ce bantuia. Ne-am clatit privirea cu o priveliste superba, dupa care am pornit spre Hagia Sofia, cea mai celebra moschee din lume, dupa spusele multora. Nu am intrat, am privit-o doar pe din-afara. Apoi am pornit spre o alta moschee, din apropiere. In timp ce faceam poze printr-o fereastra micuta, cineva s-a apropiat de noi si a inceput sa ne vorbeasca despre istoria moscheei. Ne-a intrebat daca suntem in calatoria de logodna, noi ne-am amuzat si i-am zis ca nu. Apoi a inceput sa ne spuna despre suveniruri si ne-a intrebat daca vrem sa cumparam, pentru ca are un micut magazin, si putem sa si bem un ceai turcesc, "one tea for 40 years of friendship". Brusc am inceput sa ma simt precum Romulus Rusan in Egipt, citind cartea O calatorie spre marea interioara. I-am raspuns ca avem un buget limitat, si ca nu prea ne permitem, iar el a ramas in continuare amabil si a vorbit cu noi, spunand ca si-a incercat norocul. Am intrat apoi in moschee, facand cateva poze.

Am pornit apoi in cautarea marelui Bazar. Cei de acolo parca aveau anumite abilitati de a detecta turistii, chiar daca nu eram cu rucsac in spate sau un aparat foto cu obiectiv mare :P Multi trageau de tine sa intri sa le privesti marfa, sau sa te duca in restaurantul pentru care lucrau. "c'mon sir, come with me, i have something very special for you" ori "you have to taste my amazing food, the best you've ever taste". Inarmati cu zambete si rabdare am trecut si peste asta, fara sa ne lasam banii pe acolo :) Insa am ramas impresionati de dimensiunea acestui bazar, de ce am vazut acolo.

Pentru ca deja era noapte, am decis sa mergem tot pe jos spre hostel, dar sa ne oprim undeva sa mancam intai. Dupa ce am incercat in cateva locuri, am gasit in sfarsit unul potrivit, asa ca ne-am luat un fel de sortiment de pizza, si cate un ceai turcesc. Ne-am conversat, iar apoi am plecat sa ne impotrivim vantului de afara. Am mers pe sub un pod ce traversa Bosforul, privind la restaurantele de pe acea promenada, inarmati cu zambetul de refuz la invitatiile de a ni se arata alte lucruri :) Am urcat iarasi spre Taksim, si apoi ne-am tot invartit printre magazine si restaurante, printre miile de oameni ce populau zona.

Pentru ca a doua zi trebuia sa ne trezim la 5.25, pentru a pleca spre aeroport, pe la 10 ne-am intors la hostel, pentru a gusta o bere in micul bar de la parter. Ne-am cunoscut apoi celelalte 3 colege de camera :D Inainte de a face nani, am facut schimb de experiente, si ne-am imbracat bine, caldura lipsind cu desavarsire din camera.

A doua zi am vazut cum arata Istiklal Street fara oameni, si ... obositi ne-am indreptat spre aeroport, pentru a incerca o alta experienta ... Mardin.

Diferente

2008-02-05T00:16:00.000+02:00

Despre opera si despre a sti cand sa renunti...

2008-02-03T15:26:00.000+02:00

Mi-am propus ca 2008 sa imi aduca si mai multe experiente, si mai multe activitati, si mai multe castiguri. Nimic nou sub soare, oricine isi face inainte de noul an foarte multe planuri, isi face recapitulari, isi propune obiective. Si pentru ca s-a dus ianuarie, am inceput luna februarie cu o experienta noua. Prima oara cand merg la Opera in Bucuresti. Am trecut ani la randul pe langa ea, acolo la intersectia dintre Splai si Kogalniceanu, am traversat de atatea ori parcul de langa ea, am fost atat de des la CSS, chiar in spatele cladirii Operei. Inca un fapt care ma face sa ma intreb ce m-a oprit pana acum sa fac acest lucru.

Atunci cand iti propui un obiectiv, acesta in general ar trebui sa fie trecut prin SMART. In managementul de proiect, SMART inseamna Specific-Masurabil-de Atins-Realist-incadrabil in Timp. Si ai nevoie de ceva efort, si de ceva motivatie, pentru a atinge acel obiectiv. Asta pe langa celelalte resurse implicate. Cu cat este mai ambitios obiectivul tau, cu atat vei implica mai mult din cele enuntate mai sus. Probabil cele mai ambitioase apartin liderilor. Ambitioase in sensul de SMART, pentru ca mai dai si peste oameni care isi propun lucruri care nu au legatura cu realitatea. Eh, in cazul liderilor, adica oamenii aia care au viziune, uneori e vorba si de multa incapatanare de a atinge ceva ce pe altii i-ar face sa renunte.

Planuita pe 3 piloni, vizita la Opera s-a vrut a fi o mica reuniune familiala, o alta experienta comuna cu unii prieteni, si una din primele activitati cu o parte din oamenii ce vor forma Lecupo Bucuresti. Asadar am incercat eu sa aduc 3 "tabere" in acelasi loc, care fac parte atat din viata personala cat si cea profesionala. Pana la urma, din fiecare "tabara" au fost absenti. Prea indraznet oare obiectivul de a aduce laolalta 12 persoane din mediul familial si profesional? Poate...

Obiectivele mele mi-au creat destul de multe ori provocari care dau farmec vietii. Si adrenalina necesara. Si m-am straduit aproape tot timpul sa se apropie de SMART, desi uneori aveam probleme cu incadrarea in timp. Iar incapatanarea in a-mi atinge obiectivele nu m-a parasit decat rareori. Noh, nimeni nu-i perfect. Pe masura ce cunosti din ce in ce mai multi oameni, din diverse medii, oameni pe care candva nu credeai ca vei avea posibilitatea de a-i cunoaste, incepi sa vezi ca fiecare are momentele lui de slabiciune, punctele lui pe care ar vrea sa le imbunatateasca.

Am avut parte de o seara frumoasa la opera. Am avut parte atat de muzica de opera cat si de balet. Au fost doua reprezentatii, prima, O noapte furtunoasa, a doua balet pe La Piata. M-a incantat mai multe baletul, mi s-a parut ca tinerii de pe scena au pus mult suflet in reprezentatie. Desi trebuie sa recunosc ca mi-a trebuit ceva vreme sa inteleg subiectul, si conflictul. In sala, foarte multi tineri, care au gustat spectacolul. M-a bucurat acest lucru, intrucat mai contrazice putin sumbrele previziuni privind "viitoarea generatie" :) Iar cladirea, mai impunatoare inauntru decat pe din-afara.

Reversul incapatanarii mele de a duce lucrurile la bun sfarsit se concretizeaza in dificultatea de a renunta uneori la lucruri care implica mai mult efort si resurse, decat rezultate. Uneori trebuie sa stii pur si simplu cand sa renunti. Daca nu, te vei trezi ca tragi precum un rob pentru a termina ceva, ce oricum nu iti va aduce alta satisfactie decat ca "bine ca am terminat-o si pe asta". Si imi dau seama ca de multe ori mi-a fost teama sa fiu privit drept "quitter". Si am exemple care imi vin destul de usor in minte. Nu ar fi rau daca as sti sa imi dozez eforturile in aceasta incapatanare. Sa diferentiez mai bine intre lucrurile pentru care merita sa iti pastrezi incapatanarea, si cele pentru care nu merita. Cu siguranta nu am stiut aproape niciodata sa renunt la incapatanare cand a fost vorba de a-mi dovedi increderea si constanta in punctul meu de vedere, atunci cand celalalt partener de discutie sau controversa nu a venit cu un argument foarte puternic. Iar pentru asta am stat si 3 zile fara sa mananc, in copilarie, pentru a le dovedi parintilor ca atunci cand parerea mea pare cea justa, nici pedeapsa nu ma va face sa renunt :)

Fara legatura directa cu incursiunea la opera, weekendul acesta am mai incercat ceva nou. Am incercat Carul cu bere. Un alt loc care nu imi era strain ca si nume, dar unde nu calcasem niciodata. Si impresia a fost foarte puternica, inca de la primul pas in interior. Parca pasesti in alta lume. Intr-un Bucuresti de odinioara. Un iz de epoca strabate aerul. Ambianta deosebita. Iar compania a fost pe masura. Si parca lucrurile se misca in Centrul Vechi. Parca au inceput sa se renoveze mai multe cladiri. Parca oamenii se plimba mai cu mult interes. Parca felinarele sunt mai bine puse in evidenta. Parca privesti mai mult in sus, si nu doar la gropile de pe stradutele mici, de frica sa nu cazi in vreo groapa sau sant. Nu ca s-au gatat santurile, Doamne-fereste. Dar pur si simplu, poti sa te opresti intr-un loc pentru ca nu te impinge valul de la spate, pe vreun podet din lemn suspendat peste vreo transee. Ahh, si era sa uit. Dupa Carul cu bere, am fost la plimbare in Herastrau, am facut plan de renovare a unei case din Muzeul Satului, am amenajat loc de meditatie pentru gospodina isterica, am mancat popcorn si ne-am urcat in roata, pentru a face poze de la inaltime. Daca pateam ceva cand ne invartea roata ... cica ne vedeam jos...

Inule, a te maturiza inseamna si a sti cand si cum sa renunti. Sau sa schimbi directia.

Poate ca trec zilnic pe langa lucruri pe care le observ de abia dupa mult timp. Si poate nu vad din cauza ca nu stiu sa privesc. Si poate ca uneori, oricat m-as stradui sa privesc spre ceva, pur si simplu nu mai am altceva de vazut, decat ceea ce am vazut deja.

Despre modele si oameni de admirat

2008-02-01T12:32:00.000+02:00

Modele ... acum cand ma gandesc, cuvantul asta imi vine in minte cu mult mai multe semnificatii decat mi se parea la prima vedere. Eu vreau sa scriu despre oameni pe care ii privesti, pe care ii studiezi, si de la care ai vrea poate sa "furi" ceva. Dau un google pe search, vorba unui prieten (nu mai stiu exact care), si gasesc o pagina intreaga cu diferite definitii si descrieri, definitia din DEX, definitia din Dictionarul de sinonime, din cel de neologisme, din cel neoficial (!?! avem oare un astfel de dictionar, sau despre ce o fi vorba ?!?).

DEX spune ca:
MODÉL, modele, s.n. 1. Ceea ce poate servi ca orientare pentru reproduceri sau imitaţii; tipar. ** Reprezentare în mic a unui obiect; machetă. ** Tipul unui obiect confecţionat. Model de pălărie. ** Obiect care, imprimat într-un material plastic, formează un tipar după care se realizează alte obiecte identice. ** Sistem teoretic sau material cu ajutorul căruia pot fi studiate indirect proprietăţile şi transformările altui sistem, mai complex, cu care primul sistem prezintă o analogie. 2. Persoană, realizare, operă care, prin valoare sau calităţi, poate servi ca exemplu; p. ext. exemplu, pildă servită de o asemenea persoană, realizare, operă. 3. Manechin. 4. Persoană care pozează unui pictor sau unui sculptor. 5. (Mat.) Sistem de relaţii matematice care leagă între ele mărimile de stare ale sistemului modelat. - Din fr. modèle, it. modello.

Dictionarul de sinonime spune ca:
MODÉL s. 1. şablon. 2. v. calapod. 3. prototip. 4. v. chip. 5. prototip, tip, tipar. (A construit teatrul după ~ele greceşti.) 6. v. sistem. 7. v. eşantion. 8. tipar, (înv.) izvod. (Un ~ de scrisoare.) 9. exemplu, mostră, probă, specimen, tip. (Iată mai jos câteva ~ de ...) 10. v. exemplu. 11. v. manechin. 12. v. etalon. 13. prototip. (~ul virtuţii.)

Pe Andreea-Loredana-Margareta-Meduza am cunocut-o pe vremea ToT-ului. Nu mai stiu exact in ce moment i-am constientizat prezenta pe langa mine, dar am o amintire bine definita legata de ea. Era ultima seara-noapte din prima serie de Paraul Rece. Dupa cina festiva organizata pentru noi, si dupa o ninsoare pornita din senin, pentru ca nu am avut zapada toata saptamana, pana in acea seara splendida, am incins un chef in sala de training, care a durat pana spre dimineata. La un moment dat, ne-am intors cu totii in hotel, dar nimeni nu avea chef sa intre in camera si sa se desparta de ceilalti, asa ca am scos pe hol paturi, fotolii, si ce mai puteam, pentru a ramane impreuna. Eu stiu ca ma sprijineam de o masa, putandu-i vedea pe toti. Alaturi de mine era Andreea-Margareta, ca sa-i scurtez identitatea putin, rezumandu-ma la numele sub care am cunoscut-o eu, si la cel folosit de cei din organizatia ei. Partea deosebita e ca toata lumea a adormit in acel hol iar eu am atipit alaturi de Andreea-Margareta pe acea masa :)

Cu totii ne gandim in vreun fel sau altul la diferiti oameni ce ne-au marcat in vreun fel existenta. Pe unii ii avem aproape, fizic, pe altii ii vedem pe la tv, prin ziare, le sporim vizibilitatea prin discutiile pe care le avem despre ei. Pe unii ii injuram, pe altii ii stimam. Mie imi plac oamenii care nu au modele. Si nu stiu de ce, de mic am fost intrebat ce model am. Pe langa vestita intrebare "Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?". Desi primul lucru pe care l-am vrut a fost sa ma fac cosmonaut, nu imi amintesc sa spun ca Dumitru Prunariu ar fi modelul meu. Desi in mintea mea, aveam ca tel sa zbor cu acesta. Apoi, cand m-am decis sa ma fac aviator, eram fascinat de Traian Vuia si Henry Coanda. Dar nici despre ei nu imi amintesc sa fi raspuns ca mi-ar fi modele. Apoi mi-am dorit sa ma fac parasutist, dar nu l-am avut ca model pe tata (cel mai cunoscut parasutist ... de catre mine ... a fost in prima unitate de elita din tara, de la Buzau, ca sa-l laud). Dupa cum mi-am urmarit evolutia idealurilor profesionale, de la infinitul univers am coborat spre cerul nostru, apoi cu parasuta spre Terra, acum sunt destul de ancorat pe pamant (desi gust fiecare decolare a avionului), si ma intreb daca voi deveni la un moment dat miner.

Am admirat destul de multe persoane, am incercat sa iau ce ma intereseaza de la fiecare. Poti sa copiezi daca vrei intregul comportament social al cuiva... poti sa ii "furi" miscarile, felul de a vorbi, hainele, frezura, telefonul, masina .... Dar stii ce ... niciodata nu ii vei putea fura experientele ...

Am reintalnit-o pe Andreea-Margareta apoi in varii ocazii. Dar urmatorul moment important in care ne-am intalnit a fost la Oradea, prin octombrie 2006. Ea era intern la organizatia Life, eu eram participant la un Training of trainers in Educatie pentru drepturile omului, organizat de ei. Am avut ocazia sa vorbim despre experiente de traineri si experiente de viata, despre "de ce-o fi asa sa greu sa prind care-i treaba cu accelerata, noi fiind formati in experentiala".

Citeam azi dimineata un articol despre iPhone. Si se pare ca sunt multe companii care vor sa copieze iPhone si sa imbunatateasca chiar modelul. Unele par a reusi. Dar ... mereu vor face trimiteri catre iPhone ... "Suntem mai buni decat ei", "Avem caracteristici tehnice mai bune". Au furat un model de care nu mai reusesc sa mai scape :)) Continua chiar ei sa-i sporeasca prestigiul.

In 2007, m-am intalnit cu Andreea-Margareta la un training organizat de ART Fusion, organizatie in care ea era membra. Teatru-forum a fost motivul care ne-a aduc de aceasta data impreuna. Si am avut ce invata din experienta asta, alaturi de ea, de Maria, si de ceilalti participanti. Proiectele lor pe teatru-forum sunt pentru mine cele mai vizibile de la noi din tara. Au lucrat in comunitati sarace, cu probleme, au fost in turnee de teatru-forum. Au stat si ei la baza primei mele experiente de Joker in teatru-forum.

Mai trag cu ochiu' in Dictionarul de sinonime. Andreea-Margareta este pentru mine un specimen.

Azi e ziua in care pleaca. Unde? Sa vada lumea. Sa se incredinteze vietii, spune ea. Mi-a trimis un mail cu adresa de blog pe care o va folosi pentru a comunica cu lumea. Are deja doua intrari.

"I have 24 years and I decided to go by my own in the world…to travel around this globe, slowly, step by step giving me time to explore, to know people, to been in different situations, to test my limits, to do stuff and work what I cannot do here, to go inside of me as otherwise I will not do it, to feel what I’m not able now feel, to search and to find, to ask and to answer …to be on total disposal of LIFE with everything she will give me because is decided to TRUST Life."

Stie ca va pleca spre Oradea. Nu se stie cum va ajunge acolo, gratie grevei CFR-ului. Apoi ca va pleca spre un festival din Slovenia, apoi spre Moldova, apoi Bulgaria, Turcia (marea ei dragoste), Asia ...

"I had to leave everything behind, my friends, my family, my work…my perspectives and opportunities here in Romania; being surrounded by people that in fact want more to keep me here then to realise this dream was harder then expected. Basically I took part to my own “funereal” here and only when I will be on the road I will be released :)"

Specimenul asta este unul aparte. Este unul pe care ochii mei il vor urmari, si cumva stiu ca ne putem intalni oriunde ...

"Today I will start….."

Bon voyage, mon amie, bon voyage!

Stegulete

2008-01-31T19:22:00.001+02:00

Pe adresa de mai sus aflu si eu cati sunt neimpresionati de mesajul meu de introducere.

Sa nu treaca ianuarie...

2008-01-31T17:42:00.000+02:00

Sunt(em) pe 31. Aproape ca era sa ratez oportunitatea de a scrie ceva pe luna ianuarie, prima luna a lui 2008. Din partea mea ... sa se duca ... mi-a adus destule dureri de cap, desi as fi nerecunoscator ca nu a avut si partile ei bune, oameni interesanti pe care i-am cunoscut, etc. Sa speram ca februarie va fi mai buna ... mai ales ca se anunta cateva lucruri ... certitudine e plecarea mea in Turcia, pe 12. Prin ANPCDEFP voi merge la un seminar pe Dialog Intercultural, in Mardin, un oras tooooocmai in capatul celalalt al Turciei. Dar aceasta urbe are o istorie interesanta, si tot voiam sa ajung de mai bine de un an. Voi petrece o zi si-o noapte si in Istanbul, pentru ca e prima data cand ajung acolo, si vreau sa vad macar putin. Inca nu stiu cum voi rezolva cu o cazare acolo ... dar ma descurc... :)

Probabil ar trebui sa mai recapitulez ce am facut de la ultima mea notare. Pai, Craciunul a insemnat urmarea traditiei, adica reunirea familiei la bunica. Liniste, mancare, relaxare. Si un vin rosu extraordinar de bun. Apoi, revelion in Bucuresti, cu doi dintre prietenii apropiati si prietenele lor. Mai erau si altii, dar nu-i cunosteam. Incepe ianuarie ... planuri, traininguri, asteptari de confirmari.

Cel mai dureros a fost faptul ca mi-a cazut o oportunitate pe care o vanam din noiembrie, posibilitatea de a pleca la o organizatie (nu zic care) undeva in Europa (nu zic unde). M-a cam debusolat, mai ales ca investisem ceva timp si resurse in colaborarea mea cu cei de acolo. C'est la vie ... toujours une ... apoi dragii mei prieteni colaboratori de prin anumite agentii guvernamentale mi-au cam tras o teapa, mie si echipei ...dar noi sa fim sanatosi ... iar eu tocmai mi-am cumparat vitamine...

Noh, important e ca am invatat si din asta, si din alte cateva lucruri la fel de dragi sufletului meu, petrecute in aceeasi luna...
Cobor ochii mai jos, si observ in acelasi pahar o jumatate plina ... si dupa cum spuneam ceva mai devreme, ea vine de la niste oameni. Oameni cu care am avut ocazia sa comunic mai mult, oameni cu care planificam de ceva vreme sa ma vad sa-i cunosc mai bine, oameni nou intrati in viata mea, cunoscuti in diverse imprejurari, etc.

La capitolul activitati reusite ... se numara un training cu Euro26 si CADDRU. Am fost chemat de Oana, colega mea ToT-ista, sa tin o sesiune de multiplicare pe Youth in Action, si sa-i ajut cu informatii atunci cand e nevoie. Echipa frumoasa, care se va reuni tocmai cand plec eu in Turcia ... si pentru asta imi pare rau...

Ar mai fi un weekend bun de lucru, in care am apucat sa stau si cu picioarele in sus, ca sa privesc norii :D Am fost cu doua dintre colege la "punctul de lucru" de la bunica, acolo unde imi pregatesc de obicei trainingurile mai complexe, si mai provocatoare, pentru ca mi se pare un loc numai bun pentru creativitate. Si am creat conceptul unui nou training deosebit :)

In rest, completari de rapoarte, discutii de principiu pentru colaborari viitoare si ... primii pasi ai Lecupo Bucuresti ... dar despre asta ... alta data...

Predeal, 14-22 decembrie

2008-01-02T17:23:00.000+02:00

Dupa o perioada mult prea lunga de nemiscat din capitala, imi incarc noul meu rucsac cu cele necesare, il prind in spate, imi iau si nelipsita geanta de umar, si lupt cu traficul spre gara. Ajung cu intarziere, nimic surprinzator, ii imping unui baiat dintre primii din coada banii pentru un bilet spre Predeal ... intre timp apare si o tipa cu aceeasi dorinta ca si mine, numai destinatie diferita (Brasov) care ii intinde bani aceluiasi baiat ... alergam impreuna spre tren, mie mi se rupe o bretea de la rucsac ... urcam in tren, porneste, si dupa vreo jumatate de ora se strica locomotiva, fapt ce ne face sa stam vreo ora in asteptarea remedierii.

Prietenii cu care stabilisem sa ma ridice din gara de la Predeal se hotarasc sa vina in Sinaia si sa ma astepte acolo. Ajung si eu cu intarziere bunicica, ma imbarc si fuguta spre complexul unde eram cazati. Fiind in jur de 12 cand am ajuns, nu am avut pe cine sa mai salut, asa ca ma indrept spre camera pentru un somn binemeritat, nu inainte de a mai sta la povesti cu colegele mele de ToT.

A doua zi intru si eu in atmosfera primei serii, eu fiind oficial inregistrat la cea de a doua, ce urma sa inceapa pe 17. Avem o dupa-amiaza eficienta de lucru, in care punem tara la cale pentru 2008, iar apoi urmeaza party. Baietii de la restaurant ne invita si la o narghilea, asa ca se face dimineata cand sfarsim petrecerea.

Duminica imi pleaca colegii, urmand sa apara seria cealalta de abia luni. Imi vine un singur coleg dintre ToT-isti, cu care impart si camera. Cum pleaca si artileria grea a ANSIT, ne trezim eu si Ionut ca brusc trebuie sa facem si ceva activitati cu participantii, asa ca ne punem pe treaba iar eu tin si o sesiune de informare pe Tineret in Actiune.

Ma revad cu cativa participanti la alte traininguri, cu care stau la povesti. Joi, cu o zi inainte de plecare lasam zi libera si mergem pe partie. Partia pustie, doar cateva persoane in afara de noi, eu incerc sa ma dau cu o mini-sanie, de pe care trebuie sa fac tumbe inainte sa de oprire, pentru a nu ma trezi in strada. Mai poposim la un vin fiert la Fulg de nea, iar in aceeasi seara avem si petrecerea de final cu seria asta, de la care lipseste focul de tabara.

Intre timp ma hotarasc sa plec cu niste prieteni de familie direct la Galati, la parinti. Pe timpul calatoriei atipesc des, deschizand ochii de obicei la vreo intersectie unde aparea intrebarea "pe unde-o luam?"

Si ... oficial incepe vacanta de Craciun ...

Inainte de plecare...

2007-12-14T12:25:00.000+02:00

"Cand eram tanar si liber iar imaginatia mea nu avea limite, visam sa schimb lumea.
Pe masura ce am inaintat in varsta si am devenit mai intelept, am observat ca lumea nu poate fi schimbata asa ca mi-am domolit visurile si am hotarat sa schimb tara in care traiam. Dar si aceasta s-a dovedit de neclintit.
Am imbatranit si am devenit din ce in ce mai constient ca telul meu de a schimba tara nu putea fi realizat si atunci mi-am propus sa incerc sa ii schimb pe cei din familia mea, pe cei care imi erau mai apropiati dar, stupoare, nici unul nu a fost dispus sa se schimbe.
Si acum, zacand pe patul de moarte, am inteles brusc ca daca mi-ar fi venit ideea de a ma schimba pe mine insumi mai intai, i-as fi schimbat pe cei din familia mea prin puterea exemplului. Datorita incurajarilor si sprijinului lor as fi putut sa imi schimb in bine tara si, cine stie, poate ca si lumea"
Un epitaf scris pe o piatra funerara din Westminster Abbey

1 Decembrie, un fel de zi nationala

2007-12-14T11:54:00.000+02:00

Mai mult decat in anii anteriori, in 2007 am vrut sa simt fiorul zilei nationale. Asa ca am stabilit cu Tic, Marius (prietenii mei de pe vremea scolii generale) si inca cativa prieteni sa mergem de la 11 sa vedem DEFILAREA :D

Eu si Tic am intarziat, dar am apucat sa vedem cand am iesit din metrou de la Victoriei o formatie de MIG-uri si elicoptere ce brazda cerul senin al lui 1 decembrie :) Am facut cativa pasi pe Kiseleff, si deja am inceput sa vedem diferite "minunatii" ale armatei romane, folosite prin Kosovo, Irak sau Afganistan. Marius ajunsese cu familia sa la Arcul de Triumf, si usurel am pornit si noi intr-acolo, cu opriri dese pentru poze si pentru a prinde un loc mai bun in sirul uman ce presa o banda de restrictie a Jandarmeriei. Trebuie sa recunosc ca au fost cateva masini pe care nu ma asteptam sa le gasesc in dotarea armatei romane, prin urmare, cu aceasta ocazie mi-am mai imbunatatit si eu nivelul increderii in cei ce se ocupa de "siguranta statului". Insa ce cautam noi in Irak, inca nu imi explic, sau imi explic dar parca prefer sa ma fac ca ploua ...

Nu am apucat sa ajungem la Arcul de Triumf, relaxandu-ne in baia de populatie, atat de mult pe placul unor oameni inzestrati cu putere de decizie... Atunci cand ne-am intalnit cu Marius am aflat ca am ratat partea cea mai interesanta, parada militara ... asta este, mai e loc si pentru la anu'.

Ne-am indreptat apoi pasii catre "impresionanta" Casa a Poporului, unde era Ziua portilor deschise. Am intrat in aripa din fata a cladirii, in care nu mai fusesem, am vazut cateva camere, ne-am pozat, am iesit pe balcon sa facem cu mana la popor, dar tot poporu' parea ca este inauntru (oricum, frumoasa priveliste, de la inaltimea respectiva se vedea bine amenejat Bulevardul Unirii, si parca totul parea pasnic, relaxat si plin de voiosie ... sa ii tot intelegi pe ai nostri oameni politici) ...

Pana seara, a mai urmat o cafea, iar apoi ... evenimentul extraordinar al APRINDERII BRADULUI MILLENIUM. Am plecat alaturi de o prietena de acasa, traficul inchis, in Piata Unirii lume cata nu iti inchipui ... am incercat si noi de dupa un colt de magazin sa privim imensitatea ce trona in parc. Ceva foc de artificii, concert ... si apoi marea problema a deplasarii din acel spatiu ...

Mi-am inteles bucuria de a ajunge acasa dupa ce am aflat ca unii au stat vreo 2 ore in zona Unirii asteptand un mijloc de transport si dupa ce stirile au anuntat ca la "iluminarea" bradului fusesera peste 70 000 de cetateni mandri ai capitalei...

Cum se naste o paradigma?

2007-12-10T17:35:00.000+02:00

De ceva vreme tot ma intreb ce fel de mecanisme au stat la baza unor decizii proprii, pe care ratiunea de inainte si dupa mi le-a prezentat ca si paguboase, sau necaracteristice. Si cum uneori ma lupt cu mine insumi pentru a duce la bun sfarsit niste obiective pe care mi le-am propus, care imi dau toate argumentele de a actiona ... dar care sunt pe muchia aia dificila ce desparte teoria de practica ... am zis sa vad ce spun si altii despre acest lucru ...

Azi dimineata citeam un material pe site-ul firmei unui prieten, o "poveste cu talc":

"E mult mai usoara dezintegrarea unui atom decat a unei prejudecati"- Albert Einstein

Un grup de oameni de stiinta au pus intr-o cusca cinci maimute si in mijlocul custii o scara, iar deasupra scarii o legatura de banane. Cand o maimuta se urca pe scara sa ia banane, oamenii de stiinta aruncau o galeata cu apa rece pe celelalte care ramaneau jos. Dupa ceva timp, cand o maimuta incerca sa urce scarile, celelalte nu o lasau sa urce. Dupa mai mult timp nici o maimuta nu se mai suia pe scara, in ciuda tentatiei bananelor.

Atunci oamenii de stiinta au inlocuit o maimuta. Primul lucru pe care l-a facut aceasta a fost sa se urce pe scara, dar a fost trasa inapoi de celelalte si batuta. Dupa cateva batai nici un membru al noului grup nu se mai urca pe scara. A fost inlocuita o a doua maimuta si s-a intamplat acelasi lucru. Prima maimuta inlocuita a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat si lucrurile s-au repetat. Al patrulea si in fine al cincilea au fost schimbati. In final, oamenii de stiinta au ramas cu cinci mainute care, desi nu primisera niciodata o baie cu apa rece, continuau sa loveasca maimutele care incercau sa ajunga la banane.

Daca ar fi fost posibil ca maimutele sa fie intrebate de ce ii bateau pe cei care incercau sa se catere pe scara, raspunsul ar fi fost "Nu stim. Lucrurile intotdeauna au fost asa aici..."

(http://www.unelte.rrvbium.ro/alegorii/cum_se_naste_o_paradigma.php)

Lansare ghid Teatru Forum, 16 noiembrie 2007

2007-12-03T23:08:00.000+02:00

Prietenii mei de la Art Fusion au lansat in aceasta zi Ghidul practic "Re-Creeaza ARTitudinea prin Teatru Forum", rezultat al experientelor lor in lucrul cu aceasta metoda. Si cum am fost si eu implicat intr-o particica dintre actiunile lor, trainingul de formare de la sfarsitul lui martie si tabara de la Sibiu, nu am putut lipsi.

Evenimentul s-a desfasurat intr-o sala din cladirea ANS, iar lansarea a fost putin diferita fata de lansarile clasice, intrucat conferinta de presa nu a fost conferinta de presa, in lipsa presei, si totul a luat forma unui workshop, in urma caruia noi am fost mult mai multumiti :)

In sala erau persoane care au experimentat Teatru Forum in diverse situatii, dar si persoane care avut doar un contact ocazional cu metoda.

Am avut parte si de un sampling al unei piese a Art Fusion, tocmai pentru a avea un punct de pornire in discutie, iar seara ne-am mutat in Club A, unde tot ei aveau o reprezentatie a unei piese numite "Cat dai pentru 307", ce punea in discutie mita ce se da in "sistemul" ce cazare al studentilor in camine. Am avut si eu o interventie pe scena, care insa nu a atins punctul pe care mi l-am dorit eu :)

Cu aceasta ocazie am mai cunoscuti cativa oameni faini, si am ramas cu o impresie placuta despre echipa Art Fusion, din care cunosteam doar cativa membri.

Arad, 24 octombrie - 1 noiembrie

2007-11-26T14:21:00.001+02:00

Pe o vreme mohorata ajung in Arad. Cobor plin de "voiosie" din personalul gasit ca singura varianta de la Timisoara, si imi caut un taxi care sa ma duca pana la Biserica Rosie, unde trebuie sa ma intalnesc cu un prieten pentru a lua cheile de la apartamentul unde voi sta in perioada asta. Ajuns acolo, mergem la sediul Pro Democratia, unde punem la punct detaliile pentru sesiunea de informare pe care urmeaza sa o fac si pentru activitatile cu voluntarii EVS ai organizatiilor Ofensiva Tinerilor si Millenium Center.

Primele zile trec usor, pentru ca lucrez mai mult pentru sesiunile respective si sunt pe sistem "energy saving" :) Daniel, prietenul la care stau, e prins cu proiectele lui si cu scrierea unei cereri de finantare, asa ca de multe ori stam fiecare cu activitatile lui, la doar cativa metri distanta, si nu vorbim cu orele. Vremea nu imi da posibilitatea sa ma plimb prin oras, cu toate ca imi place Aradul.

Incep activitatile cu voluntarii, asa ca totul devine mult mai dinamic. E prima oara cand trebuie sa facilitez atat de mult in limba engleza, si normal ca ma dedic mai mult :) Voluntarii sunt faini, desi mi se par cam deconcentrati si de multe ori trebuie sa alerg dupa ei pentru a-i strange. Si am surpriza de a da peste unul dintre voluntari care nu vorbeste aproape de loc engleza, el venind din Turcia. Totusi, omul se straduie, si cei din jurul lui incearca sa-l ajute. Evident, recurgem cu totii la acel limbaj universal al semnelor. Universal...credem noi, pentru ca mai sunt si situatii in care iti dai seama ca nu e atat de universal pe cat te astepti tu :)

Activitatile la facem intr-o vila inchiriata pentru cazarea voluntarilor, in care avem si o sala mai mare, pentru a ne desfasura. Oamenii si-au personalizat spatiul intr-un mod foarte interesant, fiecare a pus ceva din personalitatea sa in lucrurile ce-l inconjoara. Si ce imi place foarte mult e ca pe fiecare obiect mai mare au pus cate un post-it cu denumirea acelui lucru in limbile tuturor membrilor echipei.

Reusesc sa ii "prind" cu un exercitiu de actorie, invatat la Rusciori, de la Anca Doczi. Ii las sa se foloseasca numai de non-verbal pentru a exprima niste trairi, si majoritatea este incantata si se implica mult in joc.

Terminam ultima zi impreuna, mancam ceva cu totii in bucataria spatioasa a vilei, si ne luam la revedere, intrucat a doua zi urmeaza sa plec spre Bucuresti. Am trenul seara, la 11, asa ca profit de ultimele ore in Arad pentru a ma odihni si relaxa. Plec impreuna cu tizul meu de la Millenium Center, Sorin Roman, care merge la Predeal pentru un seminar cu ANPCDEFP-ul. Urcam in cuseta si mai stam la discutii despre activitati organizationale, eu incercand sa mai prind ceva din experienta lui.

Se termina o perioada in care am fost plecat destul de mult. Chiar simteam nevoia sa mai stau si acasa, asa ca cel putin doua saptamani nu ma voi misca din Bucuresti.

Un tren se opreste cu scartait de frane langa un peron din Gara de Nord...

Timisoara, 18-23 octombrie

2007-11-24T20:03:00.000+02:00

E destul de ... dimineata. Sambata...dimineata. Cum asezarea mea strategica in asternuturi imi permite ca prima data atunci cand deschid ochii sa vad direct cerul, de aceasta data m-am trezit in ceata...la propriu. Si cum nu reusesc sa vad nici macar blocurile din fata, singurul lucru pe care il pot face e sa imi urmez ritualul de dimineata, si apoi sa ma asez cu o cana de cafea in fata laptopului. Vad ca Didi a revenit din traininguri, si asa parca imi amintesc si eu ca am ceva restante la blog. Oricum am ajuns sa scriu cu mare intarziere despre evenimente petrecute, asa ca raman fidel enuntului de pe blogul meu, "ce imi amintesc despre ce traiesc".
In desfasurarea actiunii, am ramas pe undeva intre Neptun si Timisoara. Drumul dintre ele a trecut pentru vreo 2 zile pe la ai mei, la Galati, apoi pentru o zi in Bucuresti, unde am incercat sa imi rezolv ceva lucruri, sa ma vad cu ceva oameni ... apoi cuseta trenului, si dis-de-dimineata Gara de Nord Timisoara.
Forumul intercultural ... eveniment cu vreo 10 romani si vreo 20 din alte tari, organizat de Institutul Intercultural, si implicit de tot-ista mea Romina, cu care m-am vazut la Predeal, apoi in Spania...si acum la ea "acasa". Avem parte de o prima seara cu multa socializare, cu o cantitate mare de mancare si vin din partea casei, si cu discutii pana la ore inaintate in noapte. Grupul este eterogen, mai ales ca si varste. Dar tocmai asta fac ca forumul sa devina interesant. Mai ales programul liber, caci la un moment dat chiar ne plangem ca nu suntem suficient de provocati in timpul workshopurilor. Avem multe vizite, "field visits", ceea ce e bine. Ma intalnesc cu cateva persoane cu care ma stiam din alte locuri, si mai ales cu Didi. Cu care impart aceeasi stare de oboseala, mai ales dupa Neptun.
Incercam sa vedem cat mai mult din Timisoara, dar e destul de dificil, intrucat suntem cazati destul de departe de centru, iar in timpul zilei programul nu ne permite. In schimb cunoastem cateva restaurante :)
Se face din ce in ce mai frig, iar eu am plecat ca 'jmecheru' fara haine geaca. Asa ca in dimineata in care trebuie sa plec spre Arad apelez la un pont pentru a merge si a-mi cumpara una, in schimb devin fericitul posesor al unui pulover si a 5 camasi, faine totusi si la preturi bune. Nu-i nimic, daca se face si mai frig, cele 5 camasi imbracate una peste cealalta vor tine cu siguranta de cald :P
Vorba unei prietene ... "ura si la gara", ne luam la revedere, pupaturi ...bagaje in taxi, debarcarea la scara trenului ... "Cand e primul tren spre Arad?" ... intr-o ora, personal ...asteptam, frig ... linia 1B ...interesant... aflu in timp util ca exista si 1A, iar eu astept degeaba trenul sa imi parcheze in fata salii de asteptare, intrucat 1B e in partea drepta a garii...sus in vagon ... frig de crapa pietrele, inca nu am pus cele 5 camasi ... toaleta ce arata precum interiorul epavei din Costinesti ... in fine, se apropie Aradul...

"Femeile au nevoie de ... atentie"

2007-11-22T18:46:00.000+02:00

In obisnuitele lecturi de dimineata, azi am dat peste un articol ce facea referire la blogul lui Tudor Chirila. Iar el spunea ca "femeile au nevoie de ... atentie". Un punct de vedere care poate fi luat in seama, l-am preluat din respectiva sursa cu .... pe alocuri, dar e usor a se umple spatiile libere. Singura mea contributie la acest blog e un lucru drag mie, pe care-l impartesesc cu voi, si e in poza acestei intrari. :)

Copy-paste:

"Recomandare - Continut explicit. Celor pudibonzi si pretiosi le recomand in lectura inlocuirea cuvantului “p…..” cu cuvantul “floare”. Sensul va ramane neschimbat. Va multumesc. Nu voi tolera comentarii cu acelasi continut. Decenta pls.
Femeile au nevoie de protectie, tandrete si p…. Barbatii stiu asta dar sunt convinsi ca p….. le poate inlocui pe primele doua. Ei nu stiu ca p….. este in multe cazuri primul lucru de care femeia s-ar dispensa in cautarea fericirii.
Barbatii uita mereu de tandrete si protectie. Uita pentru ca sunt suficienti, invingatori, virili si lipsiti de nuante. Pana si orgasmul e lipsit de nuante la barbati. Nici macar nu il putem mima. Astfel ca prima intrebare care vine in mintea barbatului inselat este: “O fi mai bun la pat ca mine”? Apoi invariabil: “Are p….. mai mare?”
Nici prin cap nu-i trece barbatului suficient, invingator si viril ca adversarul care tocmai i-a luat urma prin asternuturile iubitei a avut mai mult timp, a pus intrebari nerostite demult, a mangaiat, a avut rabdare si a ascultat atent cu blandete in privire.
Ce are cheliosul ala cu burta in plus fata de mine? Ala e barbat? Ce dracu are ala in plus? O p….. mai mare? Nu, frate, are mai multi bani! vine invariabil etrnul raspuns. Asa e, de multe ori, zicem si noi.

Dar nu despre acele femei si barbati vorbim noi. Nimanui nu-i trece prin cap ca barbatul cu chelie si burta intelege sa pretuiasca femeia de langa el cu disperarea celui care poate pierde ultimul tren. Trecut prin multe, cu cicatrice in suflet si dezvantajat fizic, trecut de prima tinerete, el stie ca unica sansa este sa mangaie, sa asculte, sa inteleaga, sa fie atent sa deschida usa inainte ca ea sa sune.
Si mangaie, asculta, intelege. Desavarseste un ritual al gesturilor care conteaza, este mereu prezent, gata oricand sa intinda un brat nu foarte puternic dar mereu oportun. Mai presus de orice nu cere nimic in schimb, cel putin nu in mod evident pentru ca, sa nu uitam, si el e barbat, vanator experimentat.
Cu lacrimi in ochi varsate pe ascuns cand masina ruleaza monoton si ea priveste absent peisajul de pe scaunul din dreapta, femeia va decide sa renunte la p….. care ii da fiori de multe ori pe saptamana - nu e de ajuns… El, tinar carierist si stresat, conduce si nu intelege ce dracu ar mai trebui sa faca pentru linistea cuplului. Ca doar depune toate eforturile.
Trage masina pe dreapta si se usureaza in plin camp. Se urca inapoi fara sa-si aduca aminte ca ea l-a rugat sa-i aduca puloverul din portbagaj. Vor ajunge in curand la munte. Undeva la acelasi hotel se vor intalni cu un barbat jovial trecut de prima tinerete dar cu zambet irezistibil si povesti fantastice.
Femeile au nevoie de protectie si tandrete. Femeile renunta cel mai usor la p….. Barbatii renunta la tandrete si protectie. Acest razboi surd al neintelegerii va da nastere profitorilor. Cine sunt ei? Pe termen scurt amantii. Pe termen lung, cei intelepti si rabdatori.
Pe drumul de intoarcere el este bucuros si usurat ca ea si-a revenit. E vorbareata si nu mai priveste absenta pe geam. Si zambeste ca in prima zi. E prea neatent ca sa realizeze inceputul sfarsitului.
Pe terasa hotelului barbatul jovial, trecut de prima tinerete savureaza un cognac…Pe buza paharului este zahar…

http://www.damaideparte.ro/index.php/femeile-au-nevoie-de-atentie/426/

Malaga, din Wikipedia

2007-11-08T14:42:00.000+02:00

Vedere de ansamblu
Populaţia oraşului Málaga în sine era de 558 287 de locuitori în 2005. Populaţia zonei urbane era de 814 000 de locuitori, iar zona metropolitană avea 1 074 074 de locuitori în acelaşi an, situându-se astfel pe locul al cincilea în Spania. Málaga este înconjurată de munţi, aflându-se la baza sudică a dealurilor Axarquía, şi de două râuri, Guadalmedina (se află pe malul său stâng) şi Guadalhorce, care curg pe lângă oraş în Marea Mediterană.
Climatul este blând, media anuală a temperaturilor fiind de circa 18° Celsius.
Centrul Málagăi se află în spatele portului, fiind înconjurat de cartierele El Perchel, La Trinidad şi Lagunillas. Oraşul are venituri importante din turism şi din sectorul agricol.
Istorie
Fenicienii au fondat oraşul Malaka aici, în jurul anului 1000 î.Hr. Acest nume provine probabil din cuvântul fenician pentru sare, deoarece peştele era sărat în apropiere de port; în alte limbi semitice, cuvântul sare încă se traduce, în ebraică מלח mélaḥ sau în arabă ملح milḥ.
Şapte secole mai târziu, romanii au cucerit acest oraş împreună cu alte zone ale Spaniei de la Cartagina. Începând cu secolul al V-lea d.Hr. s-a aflat sub stăpânirea vizigoţilor.
În secolul al VIII-lea, Spania a fost cucerită de mauri, iar oraşul a devenit un important centru comercial. Iniţial, Málaga a aparţinut de Califatul de Cordoba. După căderea dinastiei umayyazilor, a devenit capitala unui regat separat, dependent însă de Granada. În această perioadă, oraşul a purtat numele de Mālaqah (arabă مالقة).
La sfârşitul Reconquistei, recucerirea Spaniei, Málaga a redevenit creştină, în 1487.
Oraşul a fost puternic bombardat de forţele aeriene italiene şi franciste în tmpul războiului civil spaniol în 1936. Turismul de pe Costa del Sol din apropiere a impulsionat economia oraşului în anii 1960.
Turismul
Oraşul este o destinaţie turistică populară, în principal datorită apropierii de Costa del Sol. Ţările din Europa Nordică au zboruri foarte ieftine către Málaga, mai ales Regatul Unit, Irlanda, Olanda şi Germania.
Din Málaga se poate ajunge şi la alte oraşe din Andaluzia, cum ar fi Sevilla, Córdoba, Granada, şi Jaén, cu trenul, autobuzul sau maşina.
Locuri de vizitat în Málaga

Alcazaba şi teatrul roman
Alcazaba (în limba arabă - fortăreaţă)
Castelul Gibralfaro
Catedrala, în stil greco-roman, pe locul unei vechi moschei maure, a fost începută în 1528 şi terminată în 1719
Portul, unul dintre cele mai importante din Spania.
Fundaţia Picasso - casa memorială a lui Picasso
Museo Picasso Málaga
CAC Málaga (muzeul de artă modernă)
Museo Interactivo de la Música (MIMMA)
Museo Municipal (muzeul oraşului).
Museo de Artes y Tradiciones Populares (Museul de Arte şi Tradiţii Populare)
Palacio Episcopal (Palatul episcopal)
Iglesia del Sagrario (biserică)
Palacio de los Condes de Buenavista
Plaza de Toros (arena de coridă)
Personalităţi marcante născute în Málaga
Pablo Picasso (1881-1973), pictor
Antonio Cánovas del Castillo (1828-1897), politician
Antonio Banderas (născut 1960), actor
María Carmen Barea (born 1966), jucător de hochei pe iarbă
María Peláez Navarrete (născut 1977), înotător

Mollina-Malaga-Bucuresti

2007-11-05T21:49:00.000+02:00

Am avut o sesiune de inchidere deosebita. Dupa ce ne-am reunit cu totii in sala de conferinte, fiecare grup si-a prezentat intr-o forma creativa propria munca din ultimele zile. Noi, cei de la Religious Diversity and Anti-Discrimination, am ales sa folosim cateva elemente din teatru forum, si prin grupuri statutare am ilustrat cateva componente cheie. Apoi, mare parte din grup am fost sa ridicam steagul Universitatii, creat de catre noi. Bineinteles, am facut poze. Seara am fost sa ne luam la revedere de la proprietara English Bar-ului unde ne-am petrecut multe seri, de la cei de acolo, si am avut un moment interesant, cand, trecand prin fata altui bar, mai multe persoane de acolo m-au salutat ca pe un vechi prieten. Dupa petrecerea de la Ceulaj, udata cu multa sangria si alte bauturi aduse de fiecare din tarile lor, am mers sa ne luam la revedere si de la Paco’s. Si ne-am tot luat la revedere pana la ora 7 dimineata, atunci observand ca in Mollina inca este intuneric la acea ora. Dupa vreo 3 ore de somn am fost trezit de colega romanca ce se intorcea cu acelasi avion spre Bucuresti. Am decis sa plecam cat mai repede spre Malaga pentru a vedea cat mai mult din oras. Un autocar ne-a dus la aeroport, iar de acolo am luat un autobuz spre centru. Ne-am lasat bagajele intr-un dulap din autogara internationala, si am plecat la plimbare. Desi cu o arhitectura frumoasa, unele parti mi s-au parut cu prea multe gunoaie. Am mers pana in apropierea portului, am salutat Mediterana, am urcat spre Cetarea Gibralfaro si Alcabaza (fortareata). Am mancat ceva pe o terasa, iar apoi am plecat sa cautam casa lui Picasso. Am facut rost de o harta, cu ajutorul careia am vizitat mai multe obiective turistice. Am gasit prima data muzeul Picasso, iar apoi, cu greutate am gasit si casa memoriala, care parea sediul unei banci, probabil de la un exces de elan in amenajare.La ora 8 am stabilit o intalnire cu o colega de la Mollina, ce ai ramanea pentru cateva zile in Malaga. Am stat putin pe o banca dintr-un parc amenajat cu diferite tipuri de vegetatie, in special mediteraneana. Apoi, alaturi de Ana-Maria am mers sa ne luam bagajele si am pornit spre aeroport. Avionul, la fel de plin ca si atunci cand am sosit. Avand in vedere ca ajungeam pe la 5 dimineata, am incercat sa ma asez cat mai comod si sa dorm, dar din cauza aerului conditionat m-am trezit cu o durere de cap. La primul pas de la iesirea din avion m-a lovit un frig crunt. Apoi, la bagaje am vazut cea mai mica banda din viata mea, pe care nici macar nu aveau cum sa incapa toate in acelasi timp. Mi-am recuperat rucsacul, si odata ajuns acasa, am incercat sa adorm, dar nu inainte de a mai trage o privire pe toate pozele facute in cursul ultimei calatorii...

Alhambra, din Wikipedia

2007-11-05T21:37:00.001+02:00

Alhambra din Granada este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură islamică. Acesta, împreună cu Marea Moschee din Cordoba sunt cele mai prestigioase dovezi ale prezenţei musulmane în Spania din secolul VIII până în secolul XV. Cuvântul Alhambra provine de la Al Hamra (الحمراء), " roşu " în arabă, datorită culorii stâncilor pe care este construit palatul. Alhambra este un ansamblu de clădiri într-o fortăreaţă care domină câmpia şi oraşul Granada, situat în faţa un cartier popular şi pitoresc, Albaicin. De acolo se văd vârfurile înzăpezite din Sierra Nevada. Printre aceste clădiri se află un palat maur care glorifică acest complex, precum şi palatul baroc al lui Karl V. şi o biserică ridicată pe amplasamentul un foste moschee. Numele său vine din arabă, unde Qalat al Hamra care înseamnă literalmente "castelul roşu". Alhambra originează în intrarea în 1238 în Granada a primului suveran nasrid, Muhammed ben Nazar. Fiul său Muhammed al II-lea o va fortifica. Stilul nasrid atinge apogeul în secolul XIV, în timpul regilor Youssouf I şi Muhammed al V-lea care ridică cele mai prestigioase părţi ale edificiului, între 1333 şi 1354. În ciuda dorinţei Regilor Catolici de a şterge urmele Islamului din teritoriile recucerite de către creştini după căderea Granadei în 1492, palatul maur era atât de frumos încât nu a putut fi distrus şi a rămas în folosinţă ca palat regal al acestora. Planul de construcţie al palatului este confuz. El se organizează în mai multe săli dreptunghiulare, parţial integrate în incintă, legate între le prin vestibule şi dispuse în jurul celor două bijuterii, curtea mirţilor (patio de los arrayanes) şi curtea leilor (patio de los leones). Se poate vorbi mai degrabă de o artă a decoraţiunii decât de una arhitectonică. Exteriorul este sobru, în timp ce decorul interior este fascinant, bazat pe trei componente ale artei arabe clasice: caligrafia, decorarea florală stilizată, şi motive geometrice.

Despre Granada, din Wikipedia

2007-11-05T21:25:00.000+02:00

Granada este capitala provinciei Granada din comunitatea autonomă Andaluzia în Spania de sud, şi se află la poalele muntelui Sierra Nevada la o altitudine de 670 m faţă de nivelul mării în văile Darro şi Genil. Oraşul are aproximativ 241.000 de locuitori, majoritatea ocupaţi cu agricultura şi turismul. Granada a fost menţionată pentru prima oara în cca 500 î.Hr., ca o colonie iberică. Iniţial Granada s-a numit "Iliberra", o colonie mixtă de fenicieni şi iberici. După cucerirea de către romani a Spaniei, colonia a fost redenumită "Iliberis", însă nu există detalii despre aceasta din timpul stăpânirii romane. În 711 Granada a fost cucerită de mauri, şi redenumită "Ilbira Garnata" benannt, în 756 a fost reconstruită (sub numele de Garam Garnata) iar după căderea Califatului Cordobei a devenit de câteva ori reşedintă a unor dinastii importante ale Andaluziei. Astfel, în secolul XI dinastia Ziri s-a extins de aici peste o mare parte din sudul Andaluziei, înainte să fie învinşi de almoravizi. După alungarea almohazilor, din 1238 până în 1492 a fost capitala nasrizilor. Prin cucerirea Granadei la 2 ianuarie 1492 (Data este disputată, de exemplu Columb a primit contractul său pentru un viceregat în nou-descoperitele părţi ale Indiei mult mai târziu în acel an, contract care a fost semnat în câmpul de luptă Santa Fe, unde regii catolici aşteptau cucerirea) de către Izabela şi Ferdinand Catolicii şi trupele lor creştine din Castilia Reconquista (Recucerirea) Peninsulei Iberice s-a încheiat. După ce au fost alungaţi şi moriscos, oraşul a căzut într-o importantă criză economică. Din anul 1492, în Granada se află o arhiepiscopie. Universitatea a fost construită între 1526 şi 1531 şi a fost în secolul XX una dintre cele mai importante surse de venit ale Granadei; la finalul dictaturii generalului Franco, turismul a crescut în importanţă. Prin îmbinarea paşnică a mai multor culturi, Granada este astăzi un exemplu viu de oportunităţi multiculturale. Pe de altă parte, aici, ca oriunde altundeva există ocazional o anumită reţinere faţă de străini, mai ales pentru că în oraş se fac simţite comunităţi de marocani şi musulmani spanioli. Obiective turistice Granada este faimoasă datorită construcţiilor sale istorice, din vremea maurilor, dar şi din perioada gotică sau renascentistă. Oraşul mai este celebru şi pentru numeroşii săi cântăreţi de chitară. Cele mai importante construcţii din perioada maurică aparţin Palatului Alhambra (Medinat al-hambra = oraşul roşu; datorită stâncilor roşii pe care este construit). Reprezintă o aglomerare de palate, cele mai mari lăcaşe de cult de acest tip din Spania. Alhambra a fost construită în secolele XIII şi XIV, pentru a servi ca reşedinţă a regilor mauri. Este celebră pentru tavanele sale din stuc şi fântâna cu lei. Deşi regele Carol al V-lea a ordonat construcţia palat aici - care nu a fost niciodată terminat - ansmablul s-a conservat bine. Un alt obiectiv turistic este Palacio de Generalife (literal Yannat al-arif înseamnă "Grădina Arhitectului"), reşedinţa de vară a califilor. Alhambra - grădinaAlhambra şi Albaicin, vechile cartier maure, fac parte în prezent din patrimoniul mondial UNESCO. În Albaicin se găsesc cuevas, renumitele locuinţe ale rromilor din peşteri. În centru se află catedrala din timpul Renaşterii. Lângă ea se află Capilla Real (terminată în 1521), în interiorul care se află mormânturile regilor catolici. Izabela şi Ferdinand au fost înmormântaţi acolo în 1521. Ioana cea Nebună şi Filip cel Frumos au fost de asemenea îngropaţi acolo. Pe lângă acestea, în Granada se mai află şi un muzeu de arheologie şi un observator astronomic

Granada

2007-11-05T18:22:00.000+02:00

Avem o dupa-amiaza libera si o excursie la Granada. Avem la dispozitie 3 autocare, asa ca ne imbarcam intr-o zi frumoasa de octombrie si pornim pe niste autostrazi admirabil realizate. Serpuim printre dealuri, podgorii si case ce par proaspat varuite...dar e imposibil ca toata lumea sa-si fi varuit cu o zi inainte casa, asa ca fie calitatea varului e extraordinara, fie oamenii astia au o atentie deosebita catre aspectul locuintei proprii  Unele asezari par desprinse din jocurile de strategie, si cel putin creatorul Age of Empires pare a se fi inspirat de aici. Stradute inguste, casute asezate maiestuos pe colinele abrupte, vegetatia asezata parca cu mana, exact la locul cel mai potrivit. Evident ca impactul a fost destul de mare asupra mea. Cu cat ne apropiem insa de Granada, vremea incepe sa se schimbe, cerul incepe sa devina din ce in ce mai plumburiu, rand pe rand stropi de ploaie incep sa loveasca fereastra autocarului. Debarcam pe o ploaie marunta. Ne organizam pe grupulete, si in functie de preferinte, unii pleaca in cautarea unui bar, altii spre Alhambra. Aleg sa urc si eu spre celebrul palat, iar in drumul nostru ne oprim din cand in cand pentru a face poze. Cu cat urcam mai mult, cu atat privelistea devine mai interesanta. Panorama se deschide din ce in ce mai mult. Ajungem la intrare, dar aflam ca nu avem nicio posibilitate de a vedea palatul, nici macar gradinile din jurul sau, pentru ca biletele s-au epuizat. Ne mai invartim putin, si pana la urma aflam ca pe varful unei coline apropiate putem gasi o perspectiva minunata asupra Granadei. Coboram pe langa zidul exterior al cetatii ce imprejmuieste Alhambra, intr-o atmosfera medievala. La un moment dat, unui palestinian din grupul nostru ii vine ideea sa excaladeze un zid, ce ne despartea de o colina vecina, pentru a vedea de acolo mcar gradinile palatului. O data ajuns unde isi dorea, incepe sa ne spuna ca e splendid ce vede. Manati de curiozitate, eu si alti doi armeni urmam procedura de catarare pe zid, ajungem sus...si intr-adevar privelistea merita riscul. Gasim si niste rodii frumoase, mandria si simbolul Granadei, Ne luam cateva fructe, facem ceva poze, mergem cu grija pe langa haul ce se casca langa picioarele noastre. Pozam tot ce prindem, in continuarea drumului nostru. Gradini, cladiri, coline, munti, totul e frumos. Si ajungem in sfarsit in locul dorit, pe varful colinei de unde avem cea mai frumoasa priveliste. Se pare ca locul e celebru, ulterior am aflat de la alte persoane care au vizitat Granada ca mai toti au poze acolo, sau cel putin si-ar fi dorit sa aiba. Poposim si noi ceva vreme, ascultam si o formatie ce canta pentru a aduna bani, incercam sa inregistram imaginea cat mai bine pe retina noastra, si apoi, o data cu lasarea intunericului incepem sa coboram pe stradutele inguste si palmieri spre centrul orasului. Ne mai oprim sa facem poze la cateva terase micute si cochete, prin magazine cu aspect si dotari orientale. Zaresc niste papuci deosebiti, din piele, delicari...dar se pare ca cei de pe aici poarta maxim 44, eu nu am reusit sa imi gasesc 45. Asa ca, putin dezamagit dupa ce tot incerc in diferite locuri, ma resemnez. Ajungem langa o catedrala impunatoare....fotografiem. Se apropie ora 11, asa ca ne indreptam si noi spre autocar. Incepe sa fie frig, ploaia, care se oprise cand am ajuns la Alhambra, a inceput sa cada din nou, marunta. Ajung autocarele, ne urcam, iar eu atzipesc cu capul lipit de geam. Nici la Ceulaj nu mai stau mult, ci ma indrept spre camera.

Mollina

2007-11-02T20:05:00.000+02:00

Reusesc sa ma trezesc la timp si sa iau parte la deschidere, la care sunt prezenti peste 300 de participanti, traineri, organizatori, invitati. Stam pe jos, pe izoprene, intr-o atmosfera relaxata. De fapt atmosfera intregului eveniment a fost una relaxata. Amploarea acestei Universitati a fost mult mai mare decat ma asteptam, cu participanti din intreaga lume, cu intalniri ale celor mai importante retele mondiale de tineret, cu diferite worshopuri, cu activitati ce reuneau toti cei peste 300 de participanti. Diversitatea este uimitoare, iar dorinta de a petrece cat mai mult timp impreuna cu ceilalti si de a cunoste pe cat mai multi este omni-prezenta. Daca esti genul care doarme foarte putin, ai activitati planificate pana pe la ora 3 noaptea, iar apoi exista Paco’s, legenda universitatii, un club unde socializarea este maxima si unde trebuie neaparat sa mergi, altfel nu intelegi de ce pana si trainerii si organizatorii fac atat de multe trimiteri pentru programul “extra-curicular”.

Bucuresti – Malaga – Mollina, 30 septembrie, 1 octombrie

2007-11-02T19:25:00.000+02:00

30 septembrie, o zi plina. Dupa petrecerea din ultima seara de la Predeal, cu ocazia inchiderii trainingului destinat multiplicatorilor programului Tineret in Actiune, de la Predeal, cele cateva ore petrecute acasa au fost destinate mai mult pregatirilor pentru University on Youth and development, din Spania.
Avionul meu pleca la ora 8, de pe Baneasa. A fost prima data cand am ajuns pe acest aeroport, iar impresia nu a fost prea buna, dandu-mi impresia de autogara. Mai mult decat atat, cei ce se imbarcau aveau atitudinea unor navetisti pe o ruta industriala (cu tot riscul de a fi judecat pentru cele spuse, chiar intelegeam pe de o parte imaginea proasta pe care o am in Spania). Ca sa intregeasca imaginea pe care mi-o formam despre majoritatea compatriotilor cu care calatoream in acelasi avion spre Malaga, unul dintre acestia a inceput sa fumeze in toaleta din aeronava companiei Bluer Air. Bineinteles ca a urmat un mic scandal cu stewardesele, care nu stiu cum s-a finalizat, pentru ca am atipit cu capul lipit de geam.
In sfarsit, suntem anuntati ca incepem procesul de aterizare, iar in Malaga vremea este calda. Dupa ce imi iau bagajul, ma intalnesc cu Daniel, un portughez insarcinat sa astepte participantii. Aflu ca trebuie sa mai asteptam vreo 3 ore in aeroport, sa vina si alti colegi, iar apoi ne vom urca intr-un microbuz ce va pleca spre Mollina. O alta noutate este faptul ca in acelasi avion cu mine a venit o alta romanca, ce va participa la acelasi eveniment, numai ca la alt workshop. Pe masura ce timpul trece, grupul se mareste, o data cu aterizarea altor avioane, iar in jur de 3 si ceva dimineata ne urcam intr-un microbuz si plecam spre complexul Ceulaj, din Mollina. Suntem destul de obositi cu totii, iar dupa ce imi delectez ochii cu palmierii de pe marginea autostrazii, atipesc putin si ma trezesc in parcarea complexului. Ne luam bagajele, cheile, mergem sa mancam niste hrrana rece, cunosc o parte din organizatori si traineri ce mai erau inca trezi la acea ora, si in jur de 5 ma indrept spre camera. Ma sperie gandul ca la ora 9 vom avea deschiderea, si nu stiu cum voi rezista acestei zile de lucru.

Predeal,TiA,26-30 septembrie

2007-10-09T00:12:00.000+03:00

In incercarea mea de a colabora cu tot ce inseamna politica de tineret, am prins oportunitatea de a fi multiplicator de informatie pentru programul Youth in Action, al Comisiei Europene. Agentia Nationala de la noi din tara, Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale (ANPCDEFP) a organizat un training pentru multiplicatori la Predeal, pentru a pune bazele retelei. Am fost multi, 27 de multiplicatori plus reprezentantii Directiilor Judetene pentru Tineret.Si, dupa experientele de pana acum, a fost cel mai bine organizat training...sper sa o tina tot asa. Oameni faine, idei multe, propuneri de colaborari, distractie, palinka, Mister Blue, munte... Ca de fiecare data, gandul de a dormi si eu mai mult nu s-a concretizat, din cauza sau datorita activitatilor post-training, cu toate ca imi propusesem sa plec in Spania odihnit si gata de luat taurul de coarne. Ziua in care trebuia sa plec din Predeal era si ziua in care aveam avionul spre Malaga, asa ca dupa o noapte de distractie si putina atzipeala...am luat trenul spre Bucuresti precum un om cu reflexe intarziate...si cu propuneri de reunire in grup mare in luna aprilie, la seminarul de evaluare a activitatilor.

2007-09-19T18:14:00.000+03:00

Neptun, 9-18 septembrie

Ma aflu in trenul ce merge de la Constanta la Bucuresti. S-a mai terminat un training, de fapt doua, pentru ca am fost trainer la doua serii. Ma aflu la capitolul Concluzii dupa noile experiente din aceasta perioada, si desi ochii si poate chiar si mintea dau semne de oboseala, ma opun somnului...desi poate ar trebui sa dorm, fiind si ziua mea, si avand ceva planuri de a mai sta si la o bere cand ajung.
Am lucrat cu doua grupuri unul dupa celelalt, si e prima data cand fac asta. Nici nu am avut timp sa ma gandesc la lucrurile din prima serie, ca a venit a doua...noi oameni, noi activitati, noi dinamici de grup.
In prima serie am lucrat alaturi de un prieten, si a fost pe de o parte mai usor. Participantii erau mai tineri, foarte multi in jurul a 17-18-19 ani. Bineinteles cu energia specifica si entuziasmul varstei. Am avut timp sa ajung pe plaja doar in prima zi, si in penultima, pentru juma de ora, din care 25 de minute am dormit. Cand m-am trezit eram acoperit de nisipul starnit de vant. Dar sentimentul placut de a atipi pe zgomot de valuri lovite de tarm nu a fost afectat. In ziua dintre serii am avut timpul necesar pentru a recupera putin din somnul furat de orele de lucru. O petrecere de final, cu tort, La multi ani ANSIT si multe poze. Participantii ne-au chemat sa suflam in lumanarile de pe tort, pe noi si pe Andreea, organizatoarea din partea ANSIT.
A venit cel de-al doilea grup, cu oameni mai mari ca varsta, ce au adus si o vreme mai buna, dar intr-un Neptun in care se inchisesera majoritatea restaurantelor si magazinelor. Aproape ce ajunsesem sa cunosc din vedere, cel putin, pe majoritatea celor ce mai lucrau prin zona J Chiar incepusem sa simt nevoia de a saluta oameni necunoscuti in drumul meu de dimineata spre sala de training.
O surpriza, care nu m-a bucurat foarte tare cand am aflat-o, este ca voi ramanea singurul trainer pe seria aceasta, cu 35 de participanti. Dar cum orice experienta poate fi plina de invataturi, am strans din dinti si am mers mai departe J
Si pe de o parte mi-a prins bine, am vazut cum este sa lucrezi de unul singur cu atatia participanti, sa iti asumi singur responsabilitatile pentru experientele lor de invatare (si chiar si pentru ale mele). Si intre timp am mai prins un obicei, acela de a termina ziua cu Andreea si prietenul ei, cu o bere si o tigara pe bancuta de langa hotel, numarand stele. Era un sentiment placut, pentru ca ma simteam ca intr-un satuc, singurele zgomote distinse de urechea noastra fiind cele ale unor caini si ale copacilor miscati de vant.
Ultima zi de training (adica cea de ieri) a fost un maraton. Am lucrat pe proiecte, incepand cu ora 9.30, lucrand pana la 2 si ceva, cand am mers la masa, iar de la 4 le-am propus sa ne intalnim la plaja si sa continue sa lucreze la prezentari, cu ajutorul meu. A mers destul de bine, iar inainte de a pleca am facut si un fotbal pe plaja. Cu o pauza de vreo ora jumate, timp in care am luat cina festiva si ne-am primit portiile de tort, am lucrat pana in jur de 11. Am terminat cu binecunoscutele ganduri unii fata de ceilalti, iar apoi am avut parte de o surpriza, tot grupul intalnindu-se la Mediteraneo, pentru a-mi canta La multi ani, pe terasa. A fost un moment deosebit, pe care l-am apreciat, mai ales ca a venit insotit de sampanie :D
Ne-am intors la hotel in jur de 5, cu gandul de a merge la 6 sa vedem rasaritul, tentativa esuata din partea mea, intrucat m-am asezat putin pe marginea patului, si am reusit sa adorm incaltat si imbracat.
Astazi totul s-a desfasurat pe fuga, bagaje, imbratisari, fuga cu maxi-taxi spre Mangalia, neincrerea de a prinde trenul din Constanta, deoarece era 13.50 cand am iesit din oras, iar noi aveam trenul la 14.35. Cu un mare noroc, am reusit sa ajungem cu 2 minute inainte, sa ne luam bilete si sa urcam in vagon.
Cam gata cu mirosul de mare, cu berea si tigara de inainte de somn de pe bancuta, cu micul dejun luat in sala de training in timp ce pregateam activitatile pentru 9.30, ora de incepere a trainingului. De pe 30 ar trebui sa merg la Malaga, la alt training, si astept sa vad daca reusesc sa imi aranjez cu biletul de avion. Mai e putin timp, dar poate am noroc...
Daca ma gandesc mai bine, cred ca voi atipi putin...deja ma cam scurg in scaun...au revoir...

2007-09-04T14:11:00.000+03:00

Goodbye, Berlin!

Ultima zi in Berlin!
Avem programata o vizita la Muzeul Evreilor ucisi in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Ajungem acolo, deja obositi si cu gandul la plecare. O mare suprafata acoperita de blocuri de beton, sub forma unor lespezi de mormant. Pe masura ce intri in labirintul format de acestea, devii coplesit, intrucat ele devin din ce in ce mai mari, te depasesc...vor parca sa iti spuna povestea, tristetea, nenorocirile. Muzeul continua sub aceste forme de beton, cu marturii ale opresiunilor. Povesti ale unor familii de evrei, file de jurnal, poze, inregistrari. Anne, una dintre organizatoare isi ia la revedere de la noi de la intrare. Dupa e terminam vizita, nu mai reusim sa ne intalnim cu totii. Unii pleaca mai devreme, altii mai tarziu... Oktay vine si el sa isi la revedere. Eu plec cu Nenad si Zvezda sa vizitam Coloana Libertatii. Mai facem poze, ne mai dam cu parerea...mergem sa ne luam bagajele, plecam spre aeroport...ajungem pe Tegel, mergem sa ne luam boarding-pass-urile si stabilim sa ne vedem dupa aceea. La poarta mea de imbarcare nu merge banda pentru bagaje. Astept...timpul trece, nu mai am timp sa ma intorc sa imi iau la revedere. Urc in avion, imi iau o cafea si incerc sa citesc. Sunt obosit, creierul se misca cu incetinitorul, rememoreaza poze. De aceasta data nu mai am surprize in Milano, in avionul de Bucuresti imi comand vin. Sunt asteptat cu masina, micul Paris mi se pare trist, ajung acasa si imi petrec orele pana pe la 6 si dimineata citind mailurile si fugarind amintiri...

2007-09-04T14:06:00.000+03:00

Berlin - day 5

Dimineata incepe cu vizionarea filmului Behind Words. Un film despre refugiati, despre probleme din Kosovo, despre razboiul din Serbia, etc. Nu ne raman prea multe de spus dupa ce vedem filmul. Dupa amiaza mergem in vizita la un muzeu. Vedem alte istorii despre nazisti, despre abuzuri...despre cei veniti sa munceasca in Germania...
Dupa ce terminam acest capitol, mergem sa mancam intr-un restaurant asiatic, creveti & stuff. Apoi schimbam locul si mergem intr-un bar dragut, si stam la povesti intr-un ambianta deosebita. Bulgaroaica noastra ne invita la petrecerea unui amic, asa ca o pornim spre Kreuzberg, cartierul ce nu doarme niciodata, ajungem acolo....lume foarte multa, aburi de alcool peste tot...si pana la urma ne aciuam pe malul raului, pe o canapea si niste fotolii puse foarte strategic...povesti, promisiuni, alte povesti... Plecam spre paturile noastre....

2007-09-04T13:48:00.000+03:00

Berlin - day 4

Dimineata este rezervata prezentarilor de organizatii, de activitati pe care participantii le desfasoara in campul drepturilor omului. Majoritatea are experiente internationale de invidiat, iar discutiile sunt foarte interesante, dar presate de timp.
Dupa pranz mergem in Kreuzberg, un cartier in care locuiau si locuiesc majoritatea imigrantilor ce au venit in Berlin inca din perioada interbelica. Discutam cu doamna Abul-Ela, presedinta a organizatiei Femeilor refugiate Al Dar. Aflu ca mama acestei femei din Palestina este de fapt romanca din Falticeni, dar dansa nu a fost niciodata in Romania. Discutam despre conditiile grele in care au trait refugiatii in Berlin, despre dificultatile de integrare si despre situatia actuala. Vizitam apoi Muzeul Kreuzberg, unde urmarim un film despre refugiati si despre viata acestora in special in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Cina o luam la un restaurant arabesc, din Kreuzberg. Peisajul se schimba, tipicul culturilor din Turcia, Africa, Asia este predominant. Mancarea pe care o comandam este foarte bine pregatita, si desi eram foarte infometati, nimeni nu reusese sa-si termine portia.
Alina, persoana care se ocupa de partea administrativa a conferintei ne duce apoi intr-un parc din Kreuzberg, ne cumparam ceva de baut, intrucat seara toata populatia tanara are aici o sticla de alcool in mana. Stam la povesti in parc, apoi pornim spre partea estica a Berlinului, unde vrem sa vizitam un cartier in carea majoritatea locuitorilor au intre 20 si 30 de ani, si unde poti gasi petreceri aproape oricand. Lumea petrece peste tot, evident lumea se simte bine, si profita de orice ocazie pentru a se distra. Ne oprim si noi la o terasa, ne luam o bere si o narghilea. Suntem deja atat de obositi, incat decidem sa pornim spre Hostel. In timpul weekendului transportul public merge toata noaptea, asa ca luam S-Bahn spre Hauptbahnhof. Si in S-Bahn toata lumea are o sticla de ceva in mana, si chiar se incing mini-petreceri. Ajungem rupti de oboseala, si evident cad lat…

2007-09-04T12:48:00.000+03:00

Berlin - day 3

Incepem dimineata contra-timp, dus, micul dejun, fuga spre locul de intalnire, luam S-Bahn (metrou suspendat) pana la sediul International Office for Migration, unde avem o vizita. Persoana care ne vorbeste nu ma convinge prea tare, si nu retin mare lucru din discutia cu ea. Oricum, la final, in evaluarile noastre s-a scris ca a fost cel mai putin interesant moment al conferintei.
Ne intoarcem la locul nostru de activitati, discutam iarasi despre politici, despre migratie, discriminare, ECRI reports, facem niste prezentari. Intre timp cei de la receptie ma anunta ca au primit bagajul meu de la aeroport. Azi purtasem un tricou de la Oktay, colegul turc.
Dupa cina, mergem sa vizitam muzee, fiind o zi in care poti vizita fara sa platesti. Mergem la Pergamon Museum, un imens muzeu in care esti coplesit si atata istorie, si de spatiul foarte vast in care fusesera aduse coloane din Grecia sau statui din Imperiul Roman sau din Egipt. Pe la 10 vizita se termina, asa ca iesim din muzeu si ne propunem o bere. Pana la urma nu ramanem decat 4 persoane, mergem sa vedem imensul turn din Alexander Platz, dupa care ne oprim la o terasa pe malul raului Spree. Un rau bine amenajat, canalizat, cu terase si alte obiective de agrement, pe o parte si pe cealalta.
Se termina si aceasta zi….

2007-09-04T12:09:00.000+03:00

Berlin - day 2

M-am trezit in jur de 8. Pe parcursul zilei urma sa ajunga si ceilalti colegi, si cei 3 colegi cu care urma sa impart camera de la Jugendgastehaus. Dupa micul dejun, ma intorc in camera si observ ca pe usa ma asteapta un mesaj in germana, prin care sunt chemat la receptie. Acolo aflu ca prietena care trebuia sa ma astepte la aeroport a sunat dupa mine si mi-a lasat un numar de telefon. Dupa o discutie de vreo 10 minute cu receptionerul, acesta imi spune “But we also can talk in romanian”. Ma uit la el surprins si il intreb cum de a invata romana, pentru ca avea cel mai tipic accent german. Imi spune ca de fapt e roman si ca e plecat de 5 ani din tara, la studii. Surprins, continuu discutia cu el si primesc ca si o favoare pentru un conational un credit de 3 ore pentru internet, ce ar costa 6 euro. La putin timp incep sa soseasca ceilalti, si aflu ca ai mei colegi din camera sunt din Turcia (se pare ca e un obicei sa impart camera cu cineva din Turcia), Serbia si Cehia.
O descopar si pe colega din Romania care este si ea participanta. Intre timp, reusesc sa vorbesc si cu prietena ce m-a asteptat de altfel la aeroport, si stabilim sa ne intalnim spre seara in Potsdamer Platz.
La 14.30 incepem primul workshop, ne cunoastem, incepem deja sa lucram pe exercitii pe drepturile fundamentale ale omului, pe cele 3 generatii de drepturi. Totul merge bine, grupul se misca bine si lucreaza bine impreuna.
Dupa cina, plecam mai multi spre locul unde ar urma sa ma intalnesc cu prietena romanca. Dupa indicatiile de la receptie aflu ca as face cam 30-45 de minute pe jos, dar pe drum realizez ca nu am sanse sa ajung, asa ca stabilesc cu ceilalti sa ne intalnim in Potsdamer Platz, eu sa iau autobuzul iar ei sa vina pe jos.
Ajung cu 20 de minute intarziere, deja Alexandra este stresata, la gandul ca nu mai apar nici azi, dupa ce si ieri m-a asteptat in aeroport.
Apar si ceilalti, intre timp facem niste poze, depanam niste amintiri. Mergem la o bere in apropiere, grupul mare…ne simtim bine. Majoritatea este obosita, dupa drum, asa ca in jur de 11 stabilim sa ne intoarcem la Jugendgastehaus. De data aceasta merg si eu pe jos, trecem pe langa Poarta Brandenburg, chiar pe locul unde era zidul Berlinului si unde erau zeci de mine antipersonal. Orasul este nou in partea aceasta, fiind reconstruit. Bulevardele largi, spatiu mult.
Observ ca si eu sunt foarte obosit, asa ca dupa ce ajungem ma prabusesc in pat…

2007-09-02T21:30:00.000+03:00

Bucuresti-Milano-Berlin 7 august 2007

Ca niciodata, am plecat cu mult timp inainte spre aeroport. Ca sa stau mai mult decat relaxat, intrucat de obicei sunt contra timp. Am profitat de ocazie sa vorbesc cu prietenul care ma conducea despre ultima perioada, despre trainingurile la care am fost eu, despre locurile unde a fost el. Am avut un zbor lin, si totusi aterizarea a fost intarziata cu 5min. Alte 10 minute am asteptat in avion sa vina autobuzul ce ne ducea de la avion la intrarea in aeroport. Negasind foarte usor biroul de tranzit, am mai pierdut vreo 15 min, iar cand in sfarsit am ajuns unde trebuia, tipul de acolo imi spune ca foarte probabil voi pierde avionul. Ma sfatuieste sa alerg, dar cand ajung la poarta de imbarcare cel de acolo inchisese deja poarta, si imi declara ca nu mai poate face nimic. Ma intorc la biroul de tranzit, pentru a vedea ce optiuni am. O foarte-putin-amabila doamna imi tot repeta ca nu e decat vina mea ca am pierdut avionul, eu o tin pe a mea ca e vina lor … pana la urma imi spune ca nu poate face nimic si ma trimite dupa bagaje si apoi la alt birou. Nu imi gasesc bagajele, astept jumatate de ora langa banda care aducea alte bagaje. Pa duc la Lost and found luggages, iar persoana de acolo imi spune ca trebuie sa merg la alt terminal pentru a-mi gasi bagajele. In sfarsit, ajung acolo, o alta doamna, mai amabila cu vreo 2 grame decat prima imi spune ca bagajele sunt probabil in drum spre Berlin, si ca le voi gasi acolo. Plec spre biroul indicat, de la Plecari, unde dupa ce o noua doamna imi tot spune ca trebuie sa platesc un nou bilet, ma infurii de-a dreptul iar cearta se intoarce in favoarea mea, deoarece primesc un nou bilet, la o cursa care pleaca din Milano la 8.25 si ajung in Berlin la 22.10.
Sunt ingrijorat pentru ca vorbisem cu o prietena romanca, ce studiaza in Berlin sa ma astepte la aeroport, la 17.10. Nu gasesc nicio conexiune wireless de internet, asa ca tot ce imi ramane este sa mai studiez putin aeroportul si sa mai citesc cate ceva, in asteptarea plecarii. In sfarsit, ma imbarc, si in avion incerc sa adorm. Atipesc putin, dar atat, in rest ma uit pe fereastra. Cand ajung in Berlin, realizez ca nu imi voi gasi bagajele. Merg sa declar acest lucru, completez niste hartii, tipul de acolo imi spune ca probabil le voi primi maine la adresa pe care i-am lasat-o, de unde sunt cazat. Aeroportul este gol, de abia gasesc pe cineva sa imi schimbe niste bani in monede. Iau autobuzul TXL, care ar trebui sa ma lase la Hauptbahnhof, si de acolo urmand indicatiile de pe harta, ar trebui sa fiu in 5 minute la hostel.
Ajung la destnatie, ma duc la receptie, si o persoana ce nu stie engleza imi da de inteles ca nu am camera rezervata din seara aceea, ci doar de a doua zi. Este in jur de 12 noaptea, si ma gasesc in Berlin fara bagaje si fara cazare. Continuu discutia cu tipul, incerc sa ii explic ca trebuie sa fie o camera deja platita pentru mine. Dupa vreo 15 minute, dam peste cineva ce vorbeste engleza, si aflu ca poate sunt cazat in cealalta cladire. Merg acolo si da…sunt cazat acolo. Ma simt usurat, a fost deja o zi prea incarcata. Completez hartiile, iau cheia, ma duc in camera, imi aranjez patul, pun in film si adorm, gandindu-ma ce ar putea urma maine….